Optimismul și speranța sunt niște abilități care transformă totul.
Să alegi să vezi lumina, atunci când ești înconjurat și hrănit cu întuneric este un dar, pe care îmi doresc să îl primească tot mai multă lume.
Facem gesturi de bunătate, care nouă ne par mici și care, credem noi, nu au un impact atât de mare încât să schimbe ceva. Realitatea este că fiecare act de bunătate, fiecare zâmbet, fiecare gest de omenie se perpetuează și crește în intensitate.
Gesturile de bunătate sunt de fapt niște semințe plantate care dau roade când ne așteptăm mai puțin.
Mai mult, fiecare act de bunătate, pe care îl facem, se răspândește mai repede decât orice pe lumea asta.
Doar că noi nu vedem asta întotdeauna.
Natura noastră umană este iubirea și cooperarea, chiar dacă am fost crescuți să credem că este lăcomia și competiția.
Astăzi am primit un cadou uriaș, de la diverse persoane, care nu se cunosc între ele și care nu au nici o idee cum mi-au bucurat sufletul și cum acea bucurie s-a amplificat cu fiecare interacțiune, cu fiecare gest, cu fiecare mică poveste a fiecăruia.
Îmi doresc să fiu un om bun, să inspir, să ajut, să dăruiesc, să sprijn, să fac oamenii din jur să zâmbească, să laud, să apreciez, să restaurez încrederea oamenilor în ei, să ajut pe cei din jur să vadă partea plină a paharului. Îmi doresc să văd cât mai mulți oameni zâmbind, cât mai mulți oameni fericiți, optimiști, încrezători.
Câteodată mă întreb și eu pe mine de unde atâta optimism?
Dacă nu m-ai cunoaște, ai zice că sunt angajată la cea mai bine plătită firmă, cu un salariu uriaș, ca să fiu un top dealer de optimism și speranță.
Așa mi-a spus cineva azi.
Și, hop, vine câte o zi, cum a fost cea de azi, în care realizez că da, sunt un top dealer de optimism și speranță și da, sunt super bine plătită.
Ceea ce oamenii nu știu este că salariul meu cel uriaș vine în zile aleatorii, când aud povești de succes, reușite de la oameni care credeau că nu vor reuși, când văd zâmbete de la oameni care erau mereu triști, când aud glume de la oameni care mereu priveau în jos, când experimentez recunoștință sinceră de la oameni ajutați, când văd speranță în ochii celor ce erau disperați.
Realizez că trezirea umanității din jurul meu este cea mai mare răsplată și nu pot să-ți explic cât de bogată mă simt.
Astăzi a fost o zi în care am uitat complet de mine.
Am fost atât de absorbită de cei din jur.
Pe unde am mișunat azi, prin Londra, Universul mi-a scos în cale oameni cunoscuți sau cu care am interacționat în diverse ocazii spontane. ( de la tipul care ia în fiecare zi același autobuz ca și mine și mă lasă mereu să urc înaintea lui, la șoferul de autobuz, care de ceva vreme zâmbește la 5:55 am și spune bună dimineața de fiecare dată când mă vede, la curierul de DPD pe care îl văd mereu și pe care l-am ajutat de multe ori să deschidă vreo ușă sau l-am ajutat să-și adune coletele împrăștiate în mijlocul străzii când se grăbea și lua curbe periculoase cu trolley-ul, la tipul care trecea mereu cu o pubelă uriașă și curăță străzile, care privea pierdut în jos și fuma mereu cu fața căzută, ale cărui off-uri le știu pe dinafară, la poștașul glumeț care se plângea mereu de vreme și învăța mereu câte un cuvând nou și haios, în limba română, ca să mă facă să zâmbesc și mai mult, la cerșetorul de lângă magazinul alimentar care, acum ceva vreme îmi cerea bani și mă privea cu dispreț când îl întrebam dacă vrea ceva de mâncare în schimb, iar acum îmi zâmbește mereu și îmi spune să mă binecuvânteze Dumnezeu și să-mi meargă bine, lista continuă… )
Astăzi am fost într-un Univers al meu.
Parcă am mers după pâine la magazinul din spatele blocului, în orășelul micuț unde am crescut, și toată lumea mă cunoaște și mă salută.
Astăzi a fost “ziua neașteptată, de salariu”. Semințele plantate au ieșit înainte de primăvară.
Azi am fost eu cea care a primit zâmbete, vești bune, mulțumiri, recunoștință, cuvinte de încurajare, optimism, glume.
Am salutat în stânga și în dreapta, am ascultat, am zâmbit și mi-am lăsat inima să se umple de recunoștință, pentru toate sufletele astea frumoase cu care m-am conectat spontan, în diverse momente.
Nu aveam nici o intenție să scriu despre asta, degetele și-au făcut de cap, iar eu doar am cooperat umil, ca să văd ce vor să butoneze.
Acum că am împărtășit recunoștința pentru toți oamenii minunați care îmi ies în cale, hai să vedem cum m-am descurcat cu provocările zilnice:
- Nu am consumat zahăr. După abaterea de ieri, azi am revenit în forță. Merită să-ți zic că nu mi-a picat prea bine trecerea la produse cu zahăr. Oare sistemului meu îi place deja fără zahăr? O reacție similară cu cea de ieri am pățit acum foarte mulți ani, când după ce renunțasem de mai bine de un an la carne, cineva a insistant să mănânc și eu carne, într-un context social. Cum presiunea a fost mare, iar eu pusă un pic în lumina reflectoarelor că sunt fandosită, am mâncat într-un final. Rezultatul? Am eliminat carnea din sistem automat, în mai puțin de 10 minute. Ca și când computerul meu a detectat un virus și l-a dat afară instant. ? Hmm, va fi interesant de urmărit ce se întâmplă la sfârșitul celor 28 de zile și ce voi alege să mănânc în continuare.
- Citit cu succes pentru o oră. Dap, cum bănuiai, cartea nu am terminat-o încă. Mai citesc și acum, după ce postez, vedem mâine dacă reușesc să o termin sau nu.
- Antrenamentul zilnic, de o oră, a fost efectuat azi, mai lejer, ce-i drept. 30 de minute de scări și 30 de minute de mers la 0 grade. Brrrr.
- Azi am băut cei 2l de apă. Mai cu efort azi. Probabil de la frig, azi nu prea am avut tragere de inimă să beau apa. Am făcut-o pentru că știu că organismul meu are nevoie de hidratare, ca să funcționeze optim. Cred că e prima zi când nu am mai deloc tragere de inimă să beau apa.
- Azi am mâncat raw vegan. Parcă, după senzația ciudată de ieri, după episodul cu mâncarea cu zahăr, azi nu prea am simțit nici să mănânc. Am mâncat totuși o nectarină, niște caju și niște ridichi cu brânzică de caju făcută de mine. Genială combinația asta din urmă. Ce este interesant, este să observ o nouă energie, parcă mă simt mai ușoară, parcă mă mișc diferit, parcă obosesc mai greu. Tot iau notițe cu diferențele care încep să devină din ce în ce mai notabile. Râdem, glumim, dar încep să se vadă schimbări.
- Azi a fost ziua 8 fără Whatsapp și ziua 12 fără Facebook. De la anxietate și procrastinare, la liniște și focus. Acesta este titlul cărții pe care aș scrie-o, ca să-mi exprim părerea sinceră despre modul cum mă simt. Astăzi, după foarte mult timp de când nu am mai făcut asta, am avut o perioadă în zi, în care am simțit să îmi închid telefonul. Am apăsat butonul de off și bye-bye. Nu știu de ce, am simțit să îl închid, cum făceam cândva, când nu îl foloseam așa des și când nu era așa panică dacă telefonul îmi rămânea fără baterie. Poate să fie și din cauza a tot ceea ce citesc în cartea asta, parcă mi se face puțin greață de nivelul la care suntem urmăriți și ni se iau toate datele. Poate am simțit să zic piua, măcar puțin. Oricum, în timpul cât l-am avut închis, s-a amplificat în mine un nou sentiment de eliberare, similar cu cel experimentat atunci când am șters Facebook și Whatsapp, doar că mai intens. Oare să știe suflețelul meu mai bine ce e bine pentru mine? Cred asta cu tărie. Micile schimbări care îmi năzăresc prin căpșor, parcă de nicăieri, îmi întăresc și mai mult sentimentele de pace, seninătate și focus, ce mi-au caracterizat ultimele zile. Devin din ce în ce mai curioasă să descopăr ce altceva pot face, ca să-mi dau mai des câte un astfel de boost.
- Plata cash a mers brici și azi. Nici un semn sau gând de plătit cu cardul azi. Azi am mai făcut un pas ca să îmi setez mediul pentru succes. Aveam cardul undeva la vedere și ușor accesibil. De aici venea și tentația. I-am schimbat locul, undeva unde să nu îl mai văd și acum, creierașul meu se gândește by default la cash, că doar asta am în aria vizuală. Simt ca și cum cashul este noul meu normal acum. Este ziua 12 și sunt complet în bugetul planificat, cu economii și cu cumpărături impulsive evitate cu succes. Yuhuu! Hai că se poate!
- Maraton. Am o nouă dată posibilă. Te țin la curent pentru că aici vremea se schimbă de la o zi la alta. Antrenamentul îmi cam lipsește, dar cu sau fără, tot îmi alerg maratonul luna asta.
Și acum, cu restul liniuțelor de la baterie rămase, îmi focusez toată atenția pe ce mi-a mai rămas de citit din carte.
Te-am pupat! ?
Să ai un weekend așa cum îți dorești! ?
Pe mâine! ?
Xoxo ?