Ziua 3 a început într-un mod amuzant, ținând cont că scopul principal al acestei provocări este să stau departe de rețelele sociale.

Eu și Whatsapp mai avem o zi împreună până când relația noastră se sfârșește.

Nu cred că – simte – ceva aplicația, dar știu că indiferența și lipsa de utilizare a stârnit curiozitatea algoritmilor de la mine din telefon. :))

Fii atent aici: am aplicația pe silent de mai bine de 2 ani, am notificarile oprite de cam tot atât.

Adică, într-o zi obișnuită de-a mea, Whatsapp nu mă poate deranja în nici un fel.

Intru eu voit, de câteva ori pe zi și rezolv tot ce am de rezolvat acolo.

Astăzi de dimi, m-am trezit ca o gazelă cu zâmbetul pe buze, mi-am făcut rutina de dimineață, care durează în jur de o oră, timp în care nu ating telefonul, iar internetul este inchis.

Când am ajuns să iau telefonul în mână și am pornit internetul, pe ecranul meu liber de notificări ( am închise absolut toate notificările, ca să am liniște mentală) ghici ce aveam?

O notificare intruzivă de la prietenul WhatsApp. Îmi spunea să postez un status.

Și mai mișto, notificarea era “primită” la aceeași oră la care postam statusuri pe Whatsapp.

Și uite așa, se confirmă încă o dată, că monstrulețul stă ascuns pe fundal, în liniște, și iese la joacă numai când are chef.

Este surprinzător cum poate să intre cu bocancii în viața mea, în ziua mea, cu toate notificările oprite.

Mi-a amintit de e-mailurile primite de la Facebook imediat ce mi-am dezactivat contul.

Ăștia se joacă cu mintea mea, vor să mă momească cu încă o doză de dopamină ca să revin.

Nu, mulțumesc! Am șters notificarea și m-am abținut cu greu să nu șterg aplicația de azi.

Am promit tuturor că mai sunt acolo și mâine. Încă puțiiin…

Ziua asta mi-a dat și mai multă claritate despre modul în care sunt manipulată cum îmi modific comportamentul, atunci când nici măcar nu observ că primesc mesaje din aplicații, pe care nu ar trebui să le primesc.

Azi am avut iar un spor nebun la citit. Am recitit punctele cheie din Atomic Habits, o carte despre adoptarea de obiceiuri mai bune.

De ce am făcut asta?

Când citești o singură dată, aplicarea poate părea greoaie.

Când citești puncte cheie din nou și iei câte un pas practic, totul pare posibil și devine ușor să faci schimbări în obiceiurile zilnice.

Cartea asta se axează pe puterea îmbunătățirii zilnice cu cel puțin 1%.

Orice vrei să schimbi, începe cu un pas mic mic mic, în fiecare zi.

Vrei să te antrenezi?

Începe prin a te antrena minim 2 minute pe zi. Da, două minute.

Așa nu-ți vei mai găsi scuze și vei bifa asta în fiecare zi.

Pe măsură ce ți se va instala acest nou obicei, poți adăuga din ce în ce mai multe minute.

Poți folosi strategia asta cu orice obicei vrei să instalezi și nu reușești.

Am să-ți povestesc într-un articol separat despre ideile de bază din cartea asta.

Ai puterea să te ajuți să instalezi noi obiceiuri cu ușurință și să scapi de obiceiuri nasoale, tot cu ușurință.

Dacă îți place să citești, ți-o recomand cu drag.

Hai să vedem cum m-am descurcat azi cu provocările zilnice…

  1. nu am consumat zahăr. Azi am fost tare mândră de mine. Mi s-au oferit produse de patiserie delicioase, care îmi plac la nebunie, și nu numai că am refuzat elegant, dar le-am și avut toată ziua pe birou, fără măcar să le bag în seamă. Spre seara am găsit să le dăruiesc, așa că au ajuns într-o burtică fericită. Eu mi-am luat zahar natural azi. Pe lângă două salate și o budincă de chia cu lapte de grâu (fără zahăr), azi m-am răsfățat și cu câteva feliuțe de pepene. Să luăm aminte că zahărul din fructe este chiar benefic, atunci când este consumat în cantități mici. Zahărul procesat e bau-bau-ul.
  2. m-am antrenat pentru o oră jumate azi. Azi a ieșit soarele, așa ca după ploaie. Am ieșit la alergare pentru o oră. Bonus, azi am urcat și scări pentru 30 de minute.  Alergare afară și urcat de scări. Vis. Ce-mi place mie mai mult. 
  3. porția de 2l de apă a devenit deja rutină. O cam aveam, dar în anumite zile nu țineam cont. Provocarea asta este despre consistență.
  4. azi am mâncat raw vegan și mă simt din ce în ce mai plină de energie. Am mâncat doua salate, mi-am făcut o budincă de chia (super simplu – doar pui lăptic de cocos, migdale, orz, etc și semințele, la 1 pahar de lapte, cam trei lingurițe de semințe și bagi la frigider peste noapte. De dimi găsești o magie delicioasă. Desertul meu a constat în câteva feliuțe de pepene roșu). Nu am simțit nevoia să mă uit la raftul de gogoși azi. Mai mult, am început să simt gustul alimentelor sănătoase mult mai intens. Yuhuuu!
  5. Azi am citit o oră și mai urmează acum, înainte de somn. Am început o carte super interesantă și relevantă pentru timpurile pe care le trăim acum. Se numește The Age of Surveillance Capitalism – the fight for a human future at the new frontier of power. Explică într-un mod genial studii făcute de prin 2008 până acum și se leagă totul cu planul inițial despre ideea de viitor al umanității și cum s-a deraiat de la ideea inițială. Are vreo 300 și ceva de pagini, așa că mă va ține ocupată câteva zile. Bine că nu mai am Facebook, că altfel o terminam la vară. :)) După primele rânduri din carte, am avut așa, o idee intuitivă cu următoarea carte (numărul 2), pe care o scriu acum, din seria de 5 ebook-uri – Trezește-te – care are scopul să îți explice sursa suferinței tale și cum suntem programați de mici cu anumite credințe false, dar, mai ales, cum să te setezi pentru fericire și liniște interioară îndiferent de ce se întâmplă în jur. (găsești ebook-ul Trezește-te, cartea 1 aici ). Trezește-te, Cartea 2 va fi un ghid, într-un limbaj super simplu, despre cum să te trezești la o înțelegere mai mare a ceea ce se întâmplă la nivel global, de ce nu avem timp de Facebook și alte bălării anul ăsta, când pe fundal ni se pregătesc lucruri de care nu avem habar și ce putem face individual ca să contribuim la binele comun al tuturor oamenilor.  Cu timpul câștigat acum, estimez că o voi lansa la începutul lunii martie.
  6. Azi am mai dat câteva mesaje că de mâine mă mut pe Signal și șterg Whatsapp. Sunt foarte entuziasmată să am și mai multă liniște. Cred că vor fi mulți care vor accepta orice de la Whatsapp, nu pentru că nu există aplicații cu condiții de utilizare mai decente, ci din comoditate și de frică că toți sunt pe Whatsapp. Și eu eram așa, până am făcut un pas în spate și mi-am amintit că și înainte de Whatsapp, viața mea era mișto și comunicam cu cine conta pentru mine. Cine contează rămâne, indiferent de rețelele prin care comunici.
  7. Referitor la plata cash, azi mi-a plăcut de mine maxim. Mi-am uitat portofelul în care aveam cash și am plecat la plimbare. Mi-a trecut prin cap să intru, să cumpăr ceva. ( îmi făcusem cumpărăturile mai devreme și plătisem cu cash, așa cum stabilisem eu cu mine). Aveam telefonul și cardul cu mine, deci puteam plăti cu oricare din ele. Ce am făcut? Stânga împrejur și nu am mai cumpărat nimic. Am realizat că iar aș fi irosit bani pe chestii de care nu am nevoie. Ce-mi vine să mă aplaud! Am oprit 3 secunde din scris și chiar m-am aplaudat.
S-ar putea să-ți placă și:  Ce este bucuria ? Sau cum să fii și tu JOY

Voi face o comparație la sfârșitul lunii, să vâd cât am economisit, fâcând un buget clar zilnic și având cu mine suma cash pentru ce vreau sa cumpăr.

Simt că am să-mi cumpăr ceva cărți mișto de banii economisiți… și poate niște gogoși în martie, dacă tot o să mai simt nevoia să mănânc așa ceva, după o lună fără zahăr procesat.

Simt că nu voi mai vrea.

Hai că am mai bifat o zi și începe să-mi intre iar în obicei să scriu pe blog.

Îmi cam place viața fără social media.

Dau sign out, fug la citit.

Îți doresc să ai grijă de tine și să te faci să zâmbești mai mult azi!

Te-am pupat! Xoxo ?

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *