Dacă nu te provoacă, dacă nu te forțează să-ți impingi barierele mentale, atunci nu te schimbă.

Experiențe, locuri, oameni. Universal valabil. ✨

După ani de amânări, ani de planificat, ani de pus pe visionboard-uri și în lista cu obiective, azi, 20.02.2021, am alergat primul meu maraton.

42 de kilometri alergat și 3 km mers (45 de km în total ??) în 4 ore și 45 de minute.

Știi când totul este pe flow și nu este nici o presiune, doar dorința de a face lucrurile atunci când simți tu?

Așa s-a întâmplat azi. Îmi stabilisem de seara că voi alerga maratonul azi, numai dacă voi simți să îl alerg azi.

M-am trezit fără alarmă, mi-am făcut rutina de dimineața în tihnă și parcă următorul pas logic era să îmi alerg maratonul.

M-am bucurat enorm că am simțit să-l alerg azi, mai ales că îmi promisesem că îl voi alerga pe 14 sau pe 20 februarie 2021.

Yuhuu! M-am ținut de cuvânt!

Soarele strălucea, iar temperatura arăta 16 grade. Se putea oare mai perfect de atât?

De dimi tot ce am mâncat a fost o banană, am băut puțină apă, mi-am încărcat telefonul și cu căștile în urechi am zis 3, 2, 1 și START.

Scopul nu era nicidecum viteza sau un timp bun, ci rezultatul în sine.

Îndepărtarea barierelor mentale care mă faceau să cred că nu pot alerga 42 de km.

Mi-am pus să ascult niște afirmații că pot și că sunt plină de energie, ca un backup plan, în caz că mă voi autosabota.

Chiar și așa, în primele 15 minute, mintea mea minunată îmi spunea să alerg puțin azi și să alerg maratonul mâine.

Știam că dacă am plecat să alerg maratonul, nu mai e cale de întoarcere.

Așa că i-am spus creierașului meu să tacă, că avem treabă. ?

Aveam 3 trasee pregătite și un al patrulea de rezervă.

Cele 3 erau pe străzi principale, iar ce-l de-al patrulea, găsit azi de dimi, fix înainte să plec, era pe lângă un bazin lung cu apă, de care nu aveam habar și care mă scotea prin spatele la Tower Bridge și la un port superb.

Am zis că sunt happy că am opțiuni și mi-am lăsat intuiția să decidă care din cele patru trasee va fi cel ales.

La vreo 30 de minute de la start eram deja pe marginea bazinului și admiram, pentru prima data, atmosfera liniștită și pacea dintr-o zonă atât de centrală, dar care, părea că este ruptă dintr-un sătuc liniștit.

Cu fiecare curbă și schimbare de direcție pe malul bazinului, cu atât surprinderea mea, de cât de simplu și superb era totul.

Am bifat mai mult decât speram să bifez și am descoperit unghiuri și zone extraordinare.

Îmi spuneam că este cea mai frumoasă excursie din ultima vreme.

Mi-a bucurat sufletul să văd că oamenii au lăsat totul în urmă și au ieșit afară, înapoi la viața.

A fost atât de minunat să văd străzile pline cu oameni, bicicliști și animăluțe de companie.

Trebuie să recunosc că a fost o întreagă aventură să fac slalom prin mulțime și că am fost nevoită să încetinesc de multe ori.

Am fost atât de fascinată de căldură, oameni, soare, experiența în sine, că, parcă într-o clipă, m-am trezit în Hyde Park, alergând pe cărare, ca să-mi relaxez genunchii, care dădeau mici semne de discomfort.

A fost incredibil să mă observ.

Nu m-am lăsat și pace.

La doi pași de Westminster și Buckingham Palace, mi-am clătit ochii cu viață și libertate.

Normalitatea la ea acasă, în plin lockdown.

E greu de explicat în cuvinte câtă bucurie am avut în suflet când am văzut, după mai bine de un an, un astfel de peisaj.

Am alergat mai repede ca niciodată și m-am simțit extraordinar… până pe la km 35 când a început să se simtă tot efortul.

După km 35 am resimțit o febră musculară, care parcă m-a luat așa, din alergat.

De obicei alergam și mușchii mă dureau următoarea azi.

Acum, pentru că alergasem o distanță foarte mare și mai rapid decât de obicei ( de cele mai multe ori alergam în jur de 10 km, despacito), resimțeam în corp așa: febră musculară, durere la ambii genunchi, ca și cum îmi cereau să opresc impactul cu solul, mici dureri de spate).

Ce am făcut?

Am zâmbit și am luat-o ca pe o provocare, știam că îmi voi termina maratonul și știam că ce a fost mai greu trecuse.

Corpul era încălzit și de fiecare dată când încetineam prin zonele aglomerate, parcă îmi cerea viteză. ?

Durerile am reușit să le ignor cam la 10 minute de când au apărut, iar de fiecare dată când simțeam că durerile de genunchi se aplifică, o lăsam mai ușor.

În drumul meu, a apărut și o inimioară, așa că, am dat genunchilor vreo 5 secunde de recuperare, cât am făcut poza.

Maraton de 42 de km? Efectuat! Încă 3 km de mers? Nici o problemă. (P.S.- nu mai puteam ?)

La 10 minute după ce am dat alergatul pe mers, am început să simt că corpul meu devenea așa, cum să zic, rigid. Mă simțeam ca și cum mă transformam într-un cub de gheață.

Vântul începuse să bată, iar eu eram fleașcă.

Partea cea mai dureroasă?

Aveam de urcat și coborât scari, ca să traversez o stație de DLR.

Moamăăă, abia îmi urcam picioarele, iar durerea de genunchi se amplificase.

În timp ce urcam scările, îmi trecea prin cap:

  • Oare de ce fac oamenii asta?

Probabil știi că sunt milioane de maratoniști în toată lumea și sunt convinsă că toți trec prin acest discomfort și prin aceste dureri. Oare ce îi motivează să facă asta? – mă întrebam, în timp ce mă rugam de piciorușele mele să mă țină până acasă.

Apoi răspunsul a venit singur.

Atunci când vezi că poți face ceea ce nu credeai că poți face, ce altceva te motivează să faci, ce poate credeai/crezi că e imposibil?

Experiențele astea te ajută să evoluezi mental, emoțional, fizic și spiritual.

Deși, la o primă vedere, pare că e doar o experiență fizică, te asigur că e mai mult de atât.

Iar efectul acestei experiențe se transferă în toate aspectele vieții noastre.

Este un citat pe care îl ador:

Mintea umană, odată expusă la noi idei, nu mai poate reveni niciodată la limitările anterioare.

Probabil asta m-a motivat să-mi alerg propriu maraton, în plin lockdown.

S-ar putea să-ți placă și:  Cum să-ți setezi intenții dimineața pentru o zi minunată

Scuzele și amânările de până acum aveau la baza locația ( îmi doream să fie într-un oraș mare, ca New York) și faptul că nu reușeam nicodată să mă antrenez corespunzător și consistent. ( credeam și mă lăsam convinsă de cei din jur, că nu poți alerga un maraton, fără pregătire).

Greșit! Eu cred că poți face orice vrei tu, atât timp cât te convingi pe tine însuți că poți.

Restul e doar gălăgie, născută din limitările mentale ale celor din jur.

Uite că, provocarea asta și faptul că m-am antrenat cel puțin o oră pe zi, de la 1 februarie 2021, au pavat o fundație extraordinară pentru maratonul de azi.

Am rezistat eroic, chiar am rămas suprinsă de câtă energie am putut să generez.

Cu zâmbetul pe buze am fost tot traseul.

Până la întoarcere, când am început să merg, când m-a întrebat și un tip de pe stradă dacă sunt ok. Probabil nu mai zâmbeam. ??

Știi când ai bateria de la telefon pe roșu și sper să te țină să mai dai un ultim apel?

Așa eram eu, când mai aveam câțiva pași până acasă.

Vizionam cum mă arunc direct în pat.

Știam că dacă fac asta, mâine voi fi în dureri foarte mari, de la febra musculară.

După așa efort fizic, stretchingul este o parte super importantă.

Am băut 1l și ceva de apă imediat ce am ajuns. ( Nu am avut apă cu mine și nu am simțit nevoia să beau apă. Știam că așa funcționeză organismul meu cel mai bine, aveam experiență de pe vremea când predam clase de aerobic și fitness, 3-5 ore fără să beau apă. Ca și cum organismul se disciplinase singur și-mi cerea apă la finalul claselor. ??‍♀️ Aveam oricum cash, în caz de mă lua setea. Nu de alta, dar ca să-mi păstrez promisiunea de a plăti doar cash.)

Am sărit în duș și imediat după, am făcut un Yoga după alergare, cu un stretching incredibil de eficient.

Cu ultimele puteri, am simțit nevoia să mănânc încă o banană.

Mi-am propus să dorm o oră, pentru că mă simțeam foarte obosită.

M-am pus în pat și m-am uitat pe pereți timp de o oră.

Știam că nu dorm ziua, m-am ridicat mai odihnită, oricum.

Cred că Yoga m-a ajutat enorm, îmi simt corpul mai zen, mai ușor, iar durerile de genunchi și febra musculară le mai simt foarte puțin acum. Parcă și brațele au febră musculară. Cum naiba? ?

Să vedem mâine cum evoluează. ?

Până atunci, hai să vedem cu am stat cu provocările zilnice:

  1. Nu am consumat zahăr. Deși trebuie să recunosc că mi-am luat o porție invizibilă de fericire. Am trecut pe lângă cei care vând alune învelite în zahăr și caramel ( sunt făcute pe loc și miros genial). În plus, și la dus și la întors, am trecut pe lângă o rulotă care vinde gogoși și churros, până și aerul e delicios.) Poate pe 1 martie. Mai aștept, poate mă răzgândesc.  ?
  2. Citit cu succes pentru o oră. Înainte de a pleca la alergat, în rutina mea de dimi, am inclus o oră de citit. Am făcut un exercițiu foarte puternic pentru iertarea a 5 persoane care te-au afectat cel mai mult în viață. Wow! Nu mi-a venit să cred. Am scris 5 nume instant. Am făcut exercițiul și chiar am plâns. Am eliberat probabil multă energie, care era stătută. ? Probabil de aici și așa multă energie pentru maraton. Îți explic în detaliu exercițiul în postarea de mâine, că mi se închid ochișorii acum. ?
  3.  Antrenamentul zilnic, de o oră, bifat și azi. 45 de km ( 42 km alergat, 3 km mers, 30 de minute de Yoga). Yuhuuu! ?
  4. Azi am băut cei 2l de apă. Lejer. Cred că am băut peste 3l în total.
  5. Azi am mâncat raw vegan. Meniul zilei de azi a fost banane și niște lapte de migdale.
  6. Azi a fost ziua 16 fără Whatsapp și ziua 20 fără Facebook. Calitatea vieții este semnificativ crescută și nu mă mai văd utilizatorul activ care eram odată. Am realizat cât de ușor ne atașam de lucruri/aplicații și cât de ușor transformăm o iluzie, în ceva ce credem că “ne trebuie”.
  7. Plata cash. Toate bune pe zi, am adăugat iar bani la pușculiță.
  8. Maraton. M-am aplaudat, să știi! Chiar merit! Nu-mi vine să cred că am făcut-o și pe asta! Hai noroc! ? Mai beau un pahar de apă plată, că iar mi-e sete. ??

Băi, ești nebun?

Am alergat 42 de km!

Știi cum alții zic, după ce aleargă primul maraton, că nu vom mai face asta niciodată?

Eu simt că o voi face cel puțin de două ori pe an!

Dacă am putut o dată, acum știu că pot și mai știu că, cu cât mă antrenez consistent, voi câștiga și mai multă rezistență și voi genera din ce în ce mai multă energie, vitalitate și la pachet cu ele și multă bucurie. Yeeey! ?

Concluzia?

M-am bucurat enorm de călătoria mea, pe traseul maratonului.

M-am bucurat să am confirmarea la ceea ce știam deja, că sunt capabilă de mai mult decât cred că sunt capabilă.

Am zis wow, la fiecare loc nou, neștiut, pe care l-am descoperit pe traseu.

Am zis wow, de fiecare dată când mi-a venit să renunț și nu am făcut-o.

Mi-a zâmbit sufletul, de fiecare dată când am văzut oameni fericiți, întâlnindu-se cu alți oameni afară, hrănind animăluțe în parc sau alergând. 

Am avut jumătate de traseu cu telefon ( în doream enorm să am amintiri din această zi) și jumătate cu telefonul închis ( eu, cu gândurile mele).

Să direcționăm conștient gândurile către rezultatele pe care le vrem, va fi întotdeauna o provocare, dar cu cât facem asta mai des, cu atât devine mai ușor.

Per total, a fost o zi de vis! ?✨

Iar după așa zi de vis, sunt mai mult decât pregătită să merg în lumea viselor. ?

Te îmbrățișez tare, tare de tot! ? ?

Îți mulțumesc că ai ajuns până în ziua 20 alături de mine și îți doresc zile relaxante, fix cum le vrea suflețelul tău! ??

Pe mâine! ?

Xoxo ?

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *