Take 5 Coffee a apărut prin februarie, într-o zonă excelentă din Constanța, în Piața Ovidiu, lângă Lupoaică.
Am aflat de locul ăsta acum câteva zile, când am și încercat o cafea de la ei.
Conceptul cafenelei este de “to go”, dar poți savura liniștit cafeaua și acolo.
Cafeaua normală este la un preț unic de 5 lei și cea King Size la 10 lei, dar gustul face diferența, pe bune!
Am despicat un pic firul poveștii și așa am ajuns să discut cu cei doi tineri antreprenori care au demarat această afacere: Cristian Chifoi și Matei Cristian.
Mai întâi a fost ideea, abia apoi a apărut pasiunea.
Am aflat direct de la ei de unde a pornit totul.
- Cum v-a venit ideea de a deschide o cafenea? Ce vă leagă de cafea?
Surprinzător nu aveam nici o legătură cu domeniul cafelei. Nici măcar nu eram cunoscători, nici fani deosebiți ai cafelei. Am avut un brainstorming despre ceea ce vrem să facem ca și antreprenori, iar printre multele idei se afla și domeniul cafelei. După câteva searchuri pe google și o documentare rapidă, am decis să alegem această branșă spre aprofundare.
- Povestiți-mi un pic despre voi. Care a fost drumul vostru până la a deveni antreprenori?
Înainte de toate, ce trebuie să știți despre noi este că părinții noștri sunt nași și fini, iar noi ne știm de când eram mici. Am plecat din Constanța și am absolvit Universitatea de Petrol și Gaze Ploiești, unde am fost și colegi de cameră în căminele universității. Amândoi am terminat ca și ingineri petroliști, visând la o carieră pe platforme petroliere. Am avut noroc și ne-am început cariera exact cum ne așteptam, însă în aproximativ un an a venit criza petrolieră și ne-am găsit amândoi fără job. Am căutat o perioada joburi asemănătoare la majoritatea companiilor, însă fără succes.
Șase luni mai târziu, sătui de căutari zadarnice, ne regăseam într-o seară de sâmbătă într-un club din Constanța. Ca mulți alții, la distracție, am început să ne întrebam unul pe celălalt: Băi, ce facem? Ne-am răspuns amândoi același lucru: Hai să începem o afacere!
Suntem siguri că mulți dintre noi am făcut asta la un moment dat, diferența este că noi a doua zi ne-am întâlnit, am luat un laptop în față și am început acel brainstorming despre care vorbeam.
După ce am ales cafeaua, am înființat societatea și am pus bazele unei cafenele în regim “to go” deoarece aceasta necesita o investiție mai mică, decizia fiind influențată și de noua lege anti-fumat. Deja citisem câteva cărți, articole, studii despre cum să administrezi o afacere cu cafea. Următorul pas a fost să urmăm cursul de barista, care ne-a învațat foarte multe lucruri pe care nu le știam și am devenit foarte rapid pasionați. Cursul de barista a fost și mai important pentru că, timp de câteva luni, noi am fost singurii angajați.
- Take 5 Coffee. De ce cifra 5?
Numele “Take 5” are mai multe conotații: prima vine din limba engleză, fiind o expresie care semnifică o pauză de 5 minute, în acest caz o pauză de cafea; o altă conotație ar fi de la regimul take away al cafenelei. În căutările noastre pe web, am găsit un concept de cafenea ‘to go’ , cu preț unic, care este foarte răspândit în Israel. Ne-a plăcut foarte mult ideea și am decis să o adoptam la conceptul nostru de cafenea. Am decis să alegem prețul de 5 lei pentru că e foarte ușor de lucrat cu o singură bancnota și mai ales că deja pe piața românească 5 to go se bucură de succes cu acest concept.
- Ce vă diferențiază de 5 to go?
În primul rând furnizorul nostru de cafea este Segafredo. Toate rețetele din meniul nostru de la cantitate, aspect, pahar sunt gândite și perfecționate de către noi după rețetele pe bază de cafea care se regăsesc în cafenele clasice. De la început știam că trebuie să venim cu ceva în plus față de inspirația inițială a conceptului, dar nu știam cu ce anume. Într-o zi, un client a intrat în cafenea cu un pahar mare de cafea Starbucks și l-a uitat acolo. Fiind un pahar reutilizabil, l-am pastrat în cazul în care clientul s-ar fi întors după el. Fără să ne dăm seama, acest pahar a fost o sursa de inspirație ce a dus la alcătuirea unui meniu nou cu produse King Size la prețul unic de 10 lei. Toate aceste rețete sunt gândite și denumite în totalitate de noi. Conceptul nostru, având la bază designul de Blackboard, oferă locației posibilitatea de schimbare și împrospătare atât a designului cât și a meniului.
- Care este planul vostru de viitor?
În prezent avem o locație permanentă pe Bvd Tomis și una de vară în stațiunea Costinești. Planul este același pe care l-am avut înainte de a deschide prima locație, și anume dezvoltarea unui lanț de cafenele cu același concept de baza, dar fiecare având personalitatea ei, în funcție de zona în care se va situa. În primul rand vrem să acoperim orașul Constanța și litoralul românesc, iar mai apoi restul țării.
- În viziunea voastră, ce credeți că trebuie cuiva pentru a deveni antreprenor?
O idee. Avem acces la informații, acum e simplu să cauți tot ce vrei să știi pe Google, trebuie doar să începi.
Mai ai nevoie de acțiune. Nu mai amâna!
Ia ideea, informează-te și apucă-te de treabă!
A fost o reală plăcere să discut cu ei și sper ca interviul ăsta să te inspire și să acționezi.
Alege o idee și la treabă cu tine!
Mi-au spus că sunt dispuși să învețe și ei alte persoane interesate, numai să miște lucrurile și la noi.
Cafeaua excelentă, prețul mic, locația prietenoasă, poziția centrală, personalul zâmbăreț și entuziasmul cu care fac lucrurile sunt elemente cheie care sigur vor face diferența.
Eu am pus gând rău produselor din meniul King Size, le voi încerca pe toate și voi face un top, deși presimt că Grande Hazelnut Macchiato va fi pe locul 1. :))
Tocmai am început seria interviurilor cu antreprenori de succes din Constanța.
Sper să te motiveze și să te pună în mișcare. 🙂
Mi se pare super tare ideea băieților, îmi place în special cum se numește cafeneaua. ☕
Bineînțeles afacerea e susținută de familie… lucrând in domeniul foraj câștigurile sunt foarte mari de la 400 – 800$ pe zi. Un Start-Up financiar a avut de unde investi.