Mi-am propus să văd în fiecare lună o destinație nouă și până acum îmi iese de minune.
De data asta am făcut echipă cu oamenii frumoși de la Captain Travel și am pus la cale o excursie în Atena.
Am fost o gașcă frumoasă și nu am stat o clipă locului…cum era de așteptat ! :))
Am ajuns în jur de ora 16:00 în Atena.
Cea mai bună și ieftină variantă de transport de la aeroport către centru mi s-a părut autobuzul.
De la Exit 4-5, din aeroport, am luat autobuzul X95, care ducea direct în Syntagma Square, la numai o stație de metrou de locul nostru de cazare.
Biletul a costat 6 Euro și l-am luat de la chioșcul din stație.
Copiii plătesc 3 Euro pe bilet.
Distanța de 35 de km până în centru am parcurs-o în aproximativ o oră cu autobuzul.
În autobuz ai un ecran digital care îți arată în permanență în ce stație te aflii și ce stație urmează.
Cu metroul ar fi fost cu 10-15 minute mai rapid, doar stația nu era la fel de aproape și costa 10 Euro călătoria.
Autobuzul X95 circulă non-stop , între 5:00-00:00 vine din 15 în 15 minute, pe noapte vine din 30 în 30 de minute.
Ne era mega foame după drum, așa că primul lucru pe care l-am făcut a fost să oprim la o tavernă grecească să mâncăm.
Am ales taverna care era fix în stația de autobuz din Syntagma Square.
Acolo am mâncat pentru prima data gyros, un fel de shaorma grecească.
Trebuie să recunosc că mi-a plăcut.
De acolo am plecat spre cazare, pe jos. Am stat la câteva străzi de stația de metrou Omonia.
Hmmm..aveam senzația că o stație de metrou e mai scurtă de atât.
Am cam mers ceva km până la cazare. :))
Asta e ! Csf ? N-ai csf ! :))
Deja se însera, așa că ne-am lăsat bagajele și-am plecat la explorat zona, joystyle ! :))
Am umblat prin magazine, pe străduțe, am ajuns în centrul vechi, am vizitat Monastiraki și Plaka, două din cele mai iubite cartiere de către turiști.
Acolo am găsit un fel de Piața Ovidiu, mulți turiști, tot felul de specialități grecești, muzică grecească și o atmosferă de vacanță.
Bianca , copilul care a mers cu mine, ne-a și ținut o mică lecție și ne-a reamintit cum recunoaștem stilurile ionic, doric și corintic, în funcție de caracteristicile clădirilor.
Mi-am reamintit cu drag perioada în care le învățasem și eu ! 🙂
Am găsit o mulțime de magazine cu suveniruri, care mai de care mai drăguțe și amuzante.
Pe cele amuzante nu le pot posta aici, pentru că sunt cam …de nepostat ! :))
Pentru curioși, voi trimite poze în privat ! :))
Mi-au plăcut maxim floricelele rooooz și mov, pe care le întâlneam la fiecare pas.
După plimbarea prin Plaka, și Monastiraki, ne-am retras la un local din Omania și am servit din nou specialități grecești.
Locul unde am mâncat era un fel de tărâm uriaș al mâncării nesănătoase ! :))
În fața lui, un om mic, care se dădea mare că a găsit un lime…Simo a noastră ! :))
Diminețile în Atena au început la 6:30 pentru mine.
M-am bucurat că toată gașca a fost foarte matinală și am avut mai mult timp de vizitat.
Dupa micul dejun de la 7, am plecat la explorat.
Evident că cea mai importantă atracție turistică din Atena este Acropole.
Există posibilitatea să achizitionezi un singur bilet pentru 6 obective turistice ( Acropole, Agora, Forumul Roman cu Turnul Vânturilor, Templul lui Zeus Olimpianul, Biblioteca lui Hadrian și Kerameikos) la 30 de Euro.
Studenții și pensionarii au bilet redus la 20 de Euro.
Am zis să profit de ocazie și să scot carnetul de student.
Nu știu de ce , dar mi-a zis că am intrare liberă cu acest carnet de student. Copiii au avut intrare gratuită și ei. Hai mulțumim ! :)),
Am început cu Agora Romană și trebuie să recunosc că am intrat și în zone interzise, dar asta pentru că-mi doream să iau mai bine pulsul zonei. :))
Aici Templul lui Asclepios, care a fost ridicat în onoarea lui și locul unde erau niște clinici medicale.
Am fost mămică de ocazie pentru 3 zile și am primit recenzii bune, se pare că m-am descurcat minunat. 🙂
Pe Acropole a fost o adevărată aventură, dar priveliștea de sus făcea toți banii.
Pe alocuri sunt bucăți de marmură extrem de alunecoase și locuri cu denivelări, așa că încălțămintea adecvată e musai, pentru că te ferește de accidentări.
Aș recomanda chiar ceva antiderapant !
Cred că asta ar trebui să scrie în orice ghid pentru Atena.
Teatrul lui Herodes Atticus este cu adevărat impresionant, este locul unde vara se țin reprezentații de teatru în aer liber.
O binemeritată pauză la urcare. :))
Am încercat să fac o poză fără mâini pe sus, dar nu mi-a ieșit. :))
Partenonul la fel de impresionant, deși nu arăta ca în vederile cu Atena, deoarece era în plin proces de recondiționare.
Am întâlnit și o mulțime de pisici super prietenoase.
Ne-am aventurat să urcăm și pe o stâncă foarte alunecoasă, dar îți recomand să nu încerci.
Este chiar la coborâre, aproape de ieșire, lumea urcă pentru poze cu priveliștea, dar este fix aceeași priveliște de peste tot. Chiar este periculoasă și nu o recomand, mai ales că la plecare abia ce sosea o ambulanță deoarece cineva se lovise.
Acolo îți trebuie foarte puțină neatenție ca să te accidentezi.
Pe deal sunt o mulțime de oameni care se asigură că nu depășești delimitatoarele de siguranță, iar pe acea stâncă alunecoasă și periculoasă ești lăsat fără supraveghere.
Nu știu cum au gândit-o p-asta ! :))
Mi s-a părut impresionantă și Biblioteca lui Hadrian.
Dacă îți imaginezi că gărzile de la Londra sunt cei mai serioși oameni de pe lume care poartă pălării, trebuie să-ți spun că în Atena, în piața Syntagma, fix în fața clădirii Parlamentului , gărzile Evzones ( cei mai răi dintre cei mai răi militari greci ) asigura paza a ceea ce este cunoscut drept Mormântul Soldatului Necunoscut.
Soldații sunt mega serioși, deși sunt îmbrăcați destul de caraghios, ba chiar încruntați, am încercat să-i fac să râdă, să se miște, etc…nimic nu mi-a ieșit. :)) Au un antrenament bun ! :))
M-a amuzat să văd că bat cu arma în jos când au nevoie de ajutor, am văzut chiar cum a chemat ajutorul ca să-l scarpine la nas pe unul din ei. :))
Vezi aici schimbarea gărzilor, varianta mai fun. ( durează totul cam 5 minute, în care fac foarte încet câte un pas). Am scurtat un pic, pentru că asta e tot ce se întâmplă în cele 5 minute. 🙂
Garda se schimbă din oră în ora, probabil că asta îi motivează să stea nemișcați. :))
Un loc care mi-a plăcut tare mult este Grădina Națională.
Este la doar câțiva pași de clădirea Parlamentului.
Palmierii îi dau un aer aparte.
Foarte multă verdeață am găsit aici.
Chiar și animăluțe, acvariu cu broscuțe, un mic lac, băncuțe, e un loc de relaxare perfect.
Ahhh…și am mai găsit ceva, multe portocale. Le vezi peste tot și nu înțelegi de ce nu le ia nimeni.
Nu ne-am putut abține, ne-am luat câte o portocală și bine că eu n-a apucat să mănânc, că fetele deja le aruncau și strâmbau din nas că nu sunt bune. :))
Am înțeles măcar de ce nu le ia nimeni ! :))
Nu am putut rata ocazia de a mă câțăra în copaci, deh…asta sunt ! :)) #monkeystyle
Copăceii colorați dădeau un aer vesel peste tot pe străzi.
Stadionul Phanatenaic a fost construit pentru Jocurile Olimpice din 2004 și este chiar peste stradă de acest peisaj frumos.
Intrarea este 10 Euro, iar de la intrare poți să-ți iei fresh-uri delicioase din fructe.
Chiar ai nevoie după o plimbare lungă prin Grădinile Naționale. 🙂
Apusul l-am prins în Portul Piraeus. Acolo am ajuns cu metroul. Stația se numește fix așa, Piraeus.
Din stația de metrou ieși afară, faci dreapta și o iei spre porțile de îmbarcare. Mergi pe marginea lor până în dreptul porții 9, când pe stânga vezi o biserica albastră.
Noi am prin apusul la propriu, printre vapoare.
La biserica albastră traversezi, urci dealul și ții drept înainte, ca să ajungi în Marina Zea, un port turistic foarte drăguț.
Acolo poți servi cina cu o priveliște minunată la unul din sumedenia de restaurante cu specific grecesc.
Ce mi-a mai plăcut ?
Sunt o mulțime de cafenele pe toate străzile, iar mesele sunt de tip bar, cu vedere la …stradă ! :))
Atena este un loc plin de istorie, de povești și de priveliști frumoase.
Mi-a plăcut și îți recomand să o vezi cu ochii tăi.
Mulțumim Captain Travel și abia aștept să facem din nou echipă pentru destinațiile viitoare !
Ce urmează ?
O destinație nouă în fiecare lună, așa că stai pe aproape și hai să vedem lumea împreună ! 🙂
O experienta foarte placuta! Atena are intr-adevar multe de oferit. La cat mai multe plimbari in continuare!
Frumos scris ?
Mulțumesc pentru efortul și timpul tău să împărtășești cu noi experiența ta de călătorie. Sigur îmi va fi utilă în vizita mea în atena din septembrie.
Foarte simpatic articolul si cu multa energie buna pentru orasul asta minunat:) Anul asta am vizitat si noi pentru prima oara Atena si am povestit impresiile pe blog https://beachingtravel.ro/atena/
Super loc, oameni foarte prietenosi, mancare tare buna, istorie si belsug, doar turistii erau putini din pricina pandemiei:(