Dacă nu termini ce ai început, mai bine să nu începi ceea ce nu te-ai convins încă că vrei să duci la bun sfârșit.
Cu alte cuvinte, dacă nu ești hotărât să termini, mai bine nu începe până nu îți găsești hotărârea.
Astăzi a fost o zi plină de tentații, parcă mai mult ca oricând.
Astăzi am simțit, pe cele mai bune că, este 28 Hard Challenge.
De la persoanele din jur care au încercat să mă ispitească cu diverse dulciuri pe care le ador, la faptul că am tot fost rugată să revin înapoi în online, până la discuții despre rostul acestei provocări și la sublinierea ideii că pot oricând reîncepe de “mâine”, azi am fost mai ceva ca un catâr, hotărâtă să duc la bun sfârșit această provocare. Deși, îmi surâdeau puțin toate ideile și am fost la un pas de cartonaș roșu.
Ca să vezi ce poate face din noi influența celor din jur, chiar și pentru câteva momente.
De asta e vorba asta genială: Devenim persoanele din jurul nostru. Este atât de adevărat. Dacă nu ai oameni în jur care să te încurajeze să creezi și să susții un stil de viață mai sănătos, șansele sunt că te vei da după ei și vei uita și că ți-ai dorit vreodată asta.
Este simplu. Cei din jur beau cafea, șansele sunt ca, în curând și tu vei bea cafea.
Cei din jur mănâncă pizza frecvent, șansele sunt ca, în curând și tu vei mânca pizza mai frecvent.
Toți din jurul tău nu fac nimic cu viața lor, stau pe Facebook și pe Netflix. A, și se plâng și de plictiseală! Dap, ăsta va fi și destinul tău. Nu că sunt eu clarvăzătoare sau ceva.
Este dovedit științific ca fiind modul în care funcționăm și ne schimbăm inconștient pentru a aparține unui grup, pentru a primi acceptarea socială, pentru a fi la fel.
Povestea vieții mele? Mereu am fost altfel și înconjurată de oameni care sunt la fel și care și-au dorit să fiu și eu “la fel”.
Răspunsul meu de cele mai multe ori? Nu, mulțumesc.
Oricum, nu este niciodată între mine și ei.
Este între mine și mine.
Știi ce e mai frumos?
Am ajuns într-un punct al vieții mele unde presiunea socială și părerile celor din jur contează, dar într-o foarte, foarte, foarte mică măsură. Accept perspective, ascult cu atenție și apoi decid pentru mine, fără să mă las influențată de convingerile altora. Cel mai greu atârnă întotdeauna părerea mea.
Și mai frumos?
Nu mai simt de mult nevoia să fiu înțeleasă sau să mă explic.
Obișnuiam să fac asta. Pfff, câtă energie consumată aiurea.
Acum, cu energia aia, îmi creez o viața așa cum îmi doresc eu, construiesc lucruri frumoase, și o direcționez către lucruri care au un impact pozitiv pentru mine și pentru cei din jur.
Iar acum, cu proaspăta determinare să termin onorabil această provocare, hai să vedem cum a fost azi:
- Nu am consumat zahăr. Astăzi tentația a ajuns la cote maxime. Nu știu să zic cât a fost test, cât a fost lipsă de considerație pentru deciziile mele și cât a fost glumă. Parcă azi a fost o conspirație cu scenariu și tot pachetul. Tentații la fiecare colț. Azi mi s-au oferit și zvârlit prin fața ochilor minunății ca cheescake, clătite, Kinder și pizza. Cam fix bucuriile mele de “porceală”. ? Zău că mă întreb și eu cum am reușit să îl țin pe nu în brațe. Recunosc că mi-a trecut prin cap de o mie de ori să gust, să sar peste o zi sau să mănânc și să nu spun la nimeni altcineva. Îmi plouă în gură, acum când scriu, dar îmi arăt că pot, îmi arăt că pot, îmi arăt că pooot. ? Nu vreau să-mi imaginez meniul meu de pe 1 martie. Nu încă. ?
- Citit cu succes pentru o oră. Citit vreo 30 de minute, mai citesc 30 de minute acum, după ce postez. Azi a fost o zi super plină, am citit doar printre picături.
- Antrenamentul zilnic, de o oră, a fost efectuat cu succes azi. 30 de minute de antrenament HIIT și 30 de minute de Yoga. Wow! Ce senzație de liniște și pace după Yoga. ?
- Azi am băut cei 2l de apă. Am adaugat lămâie non-stop, așa mi-a cerut corpul, așa i-am dat.
- Azi am mâncat raw vegan. Deci fii atent. Azi, spre sfârșitul zilei, după toată nebunia și tentațiile la care am fost expusă, mi-a apărut un gând buclucaș să mă opresc și la magazin să cumpăr ceva nesănătos. Trebuia să pun ceva la poștă, deci magazinul era în drum. Am mers la poștă mai întâi, ca să-mi dau timp să mă răzgândesc. De la poștă, am intrat direct în supermarket. Fără un scop precis. Voiam să mă observ, ca pe un hamster scăpat din laborator, să văd ce vreau eu să cumpăr. Intrat glonț, luat cheescake-ul în mână, apropiat de aparatele de plătit, făcut stânga împrejur, pus la loc și plecat acasă. Dacă asta nu e victorie, apoi nu știu ce e. ? Ca să mă liniștesc puțin și să-mi continui provocare cu succes, mi-am făcut niște brânzică raw vegan de migdale ( nu am dat jos cojile, așa că nu arată ca o brânzică adevărată, dar gustul e genial). Am adăugat semințe de migdale, apă, sare, piper, 1 cățel de usturoi, piper cayenne și le-am blenduit. După, am pus-o puțin la frigider, ca să se întărească. Șiii… am reușit să fac crakerși raw vegani, care nu se rup. Yuhuu. Mi-au ieșit din a doua. La crakerși am pus apă, semințe de in, semințe de floarea soarelui, câteva semințe de chia, pudră de usturoi, piper normal, piper cayenne, coriandru, sare și călțunaș. Arată și au gust ca cei de cumpărat. Nu pot să-ți explic cât de sațioși și delicioși sunt. Yum! Acum mă gândeam că ar ieși și mai buni, dacă adaug și semințe de dovleac. Ador semințele de dovleac. Va urma.
6. Azi a fost ziua 13 fără Whatsapp și ziua 17 fără Facebook. Nu-mi mai amintesc cum era viața cu ele.
7. Plata cash. Efectuată cu succes și cu ușurință. Noul meu normal, de care sunt încântată.
8. Maraton. Am nevoie de puțină încurajare. Hai, galerie, un șut în partea dorsală, un whoop-whoop, ceva. ? Aveam un sentiment că voi amâna spre sfârșitul lunii. Așa am tot amânat de ceva ani, deja. Mno, dacă am zis că îl fac, îl fac. Dacă nu îl alerg până pe 28, ghici ce? Nu am altă opțiune, decât să îl alerg pe 28. Nu-mi dau nici o scăpare, nici mie, nici creierașului meu, care încearcă să mă convingă să mai amân. Se întâmplă curând. Inevitabil. ???♀️
Per total ?, provocarea asta, care pare începută acum o mie de ani, se apropie de sfârșit, încet și sigur. Multe lecții de voință mi-am luat deja. Și simt că mai urmează câteva.
Fug la citit. ?
Mulțumesc că ești aici, mulțumesc că mă susții. ( Da, simt energia ta pozitivă! ) ?
Te îmbrățisez tare, tare de tot și-ți trimit și mai multă energie pozitivă! ✨
Să ai zile extraordinare, pline de culoare! ?
Pe mâine! ?
Xoxo ?