Aș vrea să pot schimba lumea, dar, pentru moment, voi lucra să o schimb pe a mea, câte o zi de bucurie pe rând.

Cred din suflet că suntem aici pentru a face o lume mai bună.

Mai întâi pentru noi și apoi pentru fiecare persoană cu care intrăm în contact.

Hai să exersăm fericirea împreună!

Mi-am lansat o provocare și te provoc și pe tine să te alături.

Indiferent de ce se întâmplă, hai să petrecem următoarele 31 de zile găsind bucuria în lucrurile mici din viața de zi cu zi.

Te poți alătura activ distribuind postarea, postând poze cu ce îți aduce bucurie azi, folosind hashtag-ul #31daysofjoy,  încurajându-i pe cei din jur să facă același lucru, comentând cu ce anume îți aduce bucurie astăzi sau pur și simplu doar gândindu-te și găsind ceva ce îți aduce bucurie azi.

Făcând asta timp de 31 de zile, ne vom inspira reciproc, vom exersa împreună să ne bucurăm mai mult în fiecare zi, să realizăm că avem zilnic motive să fim recunoscători, să ne oferim timp să ne oprim, să respirăm și să ne reamintim că fericirea e un inside job și pornește de la a învăța să ne bucurăm de cel mai frumos cadou: prezentul.

Ție ce îți aduce bucurie azi?

Am ajuns deja la ziua 4 și îmi aduce bucurie maximă faptul că citesc zilnic comentariile voastre pe rețelele de socializare cu poze și mesaje despre o mulțime de lucruri simple care vă aduc bucurie! Mulțumesc că-mi sunteți alături!

Voi updata și posta zilnic lista cu lucrurile care-mi aduc bucurie, le aștept și pe ale voastre, ca să ne inspirăm reciproc.

#31daysofjoy, #day1

  • Dans în picioarele goale, acasă. ?
S-ar putea să-ți placă și:  5 lecții pe care oamenii le învață prea târziu

#31daysofjoy, #day2

  • Zbor cu avionul și un reminder să faci mai mult din lucrurile care te fac fericit. ?

#31daysofjoy, #day3

  • Răsăritul și reminderul că fiecare zi e un cadou pe care îl primim de la viață. ?

#31daysofjoy, #day4

  • Întoarcerea pe blog și la pasiunea de a scrie.  Dacă găsești o modalitate de a oferi ceva pozitiv chiar și unei singure persoane, fă-o! ?

#31daysofjoy, #day5

  • Să citesc o carte afară, în aer liber, înconjurată de natură. 

#31daysofjoy, #day6

  • Să văd cerul roz. Am o slăbiciune pentru astfel de momente.

    #31daysofjoy, #day7

  • Să  am parte de momente simple alături de prietene dragi cu un cheesecake uriaș, făcut de miresica noastră, Maria.

    #31daysofjoy, #day8

  • Să fiu studentă la Drept în ultimul an. Bucuria se intensifică mai ales acum, fix înainte de examenele finale. ?

    #31daysofjoy, #day9

  • Să fiu alături de prieteni în momentele importante din viața lor.

      #31dayofjoy, day10

2 Replies to “31 de zile de bucurie! Hai să exersăm fericirea împreună

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *