Acum 2 zile am făcut 31 de ani. Yup! :))
Dacă nu mă cunoști prea bine e posibil să rămâi surprins, cel puțin asta este reacția celor care îmi află vârsta.
În realitate, nu s-a schimbat nimic, mă simt fix la fel ca acum câțiva ani, doar că am trecut peste experiențe, lecții, întâlniri, prietenii, dezamăgiri, discuții și alte lucruri care îți modelează sufletul în viață.
Deseori sunt întrebată dacă am terminat liceul sau mai am, sunt agățată de puști prin cluburi sau mi se dau maxim 20 de ani și asta mă amuză copios de fiecare dată. :))
Pentru mine oricum vârsta e doar o cifra, nu are nici o legătură cu modul cum mă simt, cu vârsta psihologică și nici cu cea fizică, mai ales dacă mă iau după medicul care mi-a spus că vârsta metabolismului meu este de 19 ani.
Hai că nu-i rău! Bine că măcar sunt majoră și aparent am terminat și liceul! :))
Cum mă simt la 31 de ani? Genial!
Este cea mai frumoasă perioadă din viața mea, este perioada în care toate lecțiile pe care le-am învățat în toți acești ani își găsesc explicația, iar eu îmi găsesc încet, dar sigur, echilibrul, scopul, dorințele, fericirea și liniștea interioară.
Abia acum încep să mă regăsesc.
Am primit tortul ăsta și m-a făcut să zâmbesc.
Știi de ce?
Pentru că, oricât de amuzant ar fi mesajul, este exagerat de trist, dar adevărat, pentru cei care se căsătoresc când nu sunt pregătiți să facă asta.
Deși ai zice că societatea a evoluat, tot se mai pune presiune pe a te comporta într-un fel, pe a face lucrurile într-un anumit fel, în concordanță cu vârsta, dar mie mi se pare un mare bullshit.
Fiecare se dezvoltă în felul și ritmul lui, fiecare are dorințele lui, fiecare are așteptările lui, fiecare vrea să realizeze anumite lucruri în stilul lui și atunci când simte. Și care-i problema?! :))
Mă voi căsători la un moment dat, voi avea și copii la un moment dat, dar numai atunci când voi simți că am găsit persoana potrivită și cu siguranță voi fi fericită toată viața, pentru că acum am maturitatea necesară de a ști exact ce îmi doresc, de ce și cum să obțin asta.
Sigmund Freud avea o vorbă foarte mișto, care-mi merge la suflet! :))
“Femeile sunt precum merele neculese. Cele mai bune sunt în vârful pomului. Majoritatea bărbaţilor nu vor să se întindă după cele bune fiindcă se tem să nu cadă şi să se rănească. Preferă, în schimb, merele căzute pe jos, care nu sunt la fel de bune, dar sunt uşor de luat. Merele din vârful pomului se gândesc că este ceva în neregulă cu ele, când, de fapt, sunt extraordinare. Trebuie numai să aştepte să apară bărbatul potrivit, care să fie suficient de curajos să urce până în vârful pomului.”
La mine simt că trece timpul în sens invers și e super tare. :))
Sunt mega încântată de omul care am devenit și care devin în continuare, de experiențele pe care le trăiesc, de visurile pe care le îndeplinesc, de capacitatea de a sta departe de oamenii toxici, care îmi irosesc energia – capacitate pe care am dezvoltat-o foarte greu :)) – și cred că despre asta este viața.
În primul rând trebuie să evoluezi tu ca persoană, trebuie să înțelegi că ești singurul responsabil pentru fericirea ta, că într-o relație trebuie să intri abia când ești fericit cu tine ca persoană, cu viața ta.
Altfel ce împarți cu persoana de lângă?
Nefericirea și frustrările tale?
Am spus și o să repet mereu: Nu ai nevoie de cineva pentru a fi fericit. Ai nevoie de cineva cu care să împarți fericirea. Abia atunci poți construi o relație împlinită, care poate avea un viitor strălucit.
Cum reușesc să rămân #foreveryoung?
Zău că sunt întrebată des care e secretul meu de sunt așa de energică, de arăt așa young și debordez de energie pozitivă și zău că nu e nici un mare secret.
Pot să-ți dau niște ponturi, dar fără a lucra la starea ta de spirit, la modul cum privești viața, la modul în care alegi să o trăiești, nu te vor ajuta prea mult.
– Mănâncă sănătos! Nu-ți imagina că am mâncat toată viața numai fructe și legume. Sau că fac asta mereu. Nope! Mai calc și eu strâmb. Chestia e să faci cumva ca balanța să cadă mai mult pe mâncare sănătoasă.
Organismul tău este ca o mașină și dacă îi bagi constant combustibil prost, la un moment dat se va defecta.
Dacă bagi prea multă mâncare nesănătoasă nu numai că-ți vei afecta sănătatea pe termen lung, că te vei simți rău, dar nici nu vei mai arăta așa cum îți dorești și automat și psihicul tău va avea de suferit, pentru că nu te vei mai simți confortabil în pielea ta.
Indiferent de vârsta pe care o ai, ar trebui să începi de azi să te gândești mai responsabil la ce mănânci.
Reține! Corpul tău este singurul loc în care îți vei petrece restul vieții… cum îl îngrijești, așa îl vei avea pe viitor. Vrei o viață lungă? Acum merge reclama aia de la Garnier: Ai grijă de tine! :))
– Fă sport! Nu am făcut toată viața sport la sală, ba chiar am avut o perioadă din viață în care dădeam și 5 ture de cartier cu mașina prin București, ca să găsesc un loc de parcare fix în locul unde aveam treabă.
Cu toate astea, compensam altfel. Am fost mereu o persoană foarte activă, așa că nu trecea weekend fără trasee pe munte sau dans.
Găsește o modalitate plăcută de a face sport și fii activ cât de des poți.
Nu-ți zic să mergi neapărat la sală sau să te apuci de maratoane.
Mergi pe jos, urcă scări, aleargă ușor, mergi pe munte, plimbă-te cu bicicleta, fă înot, joacă tenis, etc.
Sunt atâtea moduri distractive de a face sport, că e păcat să n-o faci.
Pe lângă faptul că te ajută să fii sănătos, îți pune și mintea în mișcare și ți-o menține fresh.
Să mai zic și de starea de bine?
Vezi aici alte articole pe care le-am scris despre importanța sportului.
– Hrănește-ți mintea! La fel cum e important să ții corpul activ, e mega important să ții și mintea activă. Citește cărți, învață mereu ceva nou, caută experiențe noi, explorează noi locuri.
Vezi aici alt articol pe tema asta.
– Fii pozitiv! Ai să spui că e greu. Greșit! Nimic în lumea asta nu e greu dacă îți dorești ceva cu adevărat. Tu ești singura persoană care își alege starea de spirit în fiecare zi.
Ai două opțiuni în fiecare situație din viața ta.
Te-ai împiedicat?
Poți să alegi să te enervezi și să înjuri în gând sau poți să te amuzi că ești amețit și neatent și ai mai multă grijă pe viitor.
Ai scăpat cafeaua pe tine?
Poți să alegi să te enervezi și să zici că numai ție ți se poate întâmpla sau poți să te amuzi că n-ai fost pe fază și cauți soluții să te cureți.
Ai o problemă?
Poți să alegi să fii stresat, supărat, să te consumi sau poți să iei o foaie și un pix și să te gândești cum o poți rezolva.
Nu-ți convine locul unde ești?
Poți să alegi să fii frustrat, negativist, critic, nervos sau poți să schimbi locul… veste bună: nu ești copac! :))
Îți pot da astfel de exemple la nesfârșit, important e să înțelegi că ești singura persoană care alege modul în care reacționează la ceea ce se întâmplă în exterior.
Mai trist este că majoritatea oamenilor aleg să fie negativiști, să vadă partea rea a lucrurilor, să se comporte urât sau să reacționeze urât, de parcă ar primi un premiu pentru asta. :))
Cum îmi mențin eu starea de #Joy, probabil că e și cea mai mare parte din secretul #foreveryoung.
Mie nu-mi poate strica nimeni starea de spirit… decât cu acceptul meu.
Și nu-mi mai dau acceptul prea des de ceva vreme. :))
Fix așa poți fi și tu.
Nu m-a învățat nimeni asta, m-au ajutat enorm cărțile pe care le-am citit și experiențele grele de viață, care m-au întărit și m-au făcut să privesc altfel viața.
Și sunt recunoscătoare pentru toate momentele grele, ele m-au făcut omul puternic și zâmbăreț care sunt azi.
Nu e nimic în viață peste care să nu poți trece, vorba unui mare filozof în viață:
” Orice s-ar întâmpla, important e să treci peste.”
Gică, șofer de buldozer. :))
Am învățat foarte multe lucruri până la vârsta asta și le împărtășesc cu tine, că poate nu mai trebuie să-ți bați și tu capul cu ele, am făcut-o eu destul. :))
Nu există o rețetă a fericirii. Fericirea vine din interior și din capacitatea ta de a aprecia viața așa cum este ea, de a te bucura de lucrurile simple, de a împărtăși bunătate, de a aduce zâmbete celor din jur, de a te face util și de a aprecia ceea ce ai deja și locul unde ai ajuns până acum.
Pentru mine fericirea este o viața autentică care-mi permite să fiu eu, fix așa cum sunt, cu bune și cu rele.
Când știu că sunt perfect de imperfectă, că mai am o mulțime de lucruri de învățat și pot să mă bucur de asta.
Când fac mișto de mine pentru toate tâmpeniile pe care le fac și e ok.
Când nu mă compar cu nimeni, pentru că înțeleg că fiecare om este unic în felul lui.
Când reușesc să mă iert atunci când greșesc.
Când spun te iubesc din tot sufletul.
Când râd, când călătoresc, când experimentez lucruri noi, când fac ce-mi place.
Când sunt alături de oameni cu care rezonez.
Când dăruiesc ceva din tot sufletul fără să aștept ceva în schimb.
Când îmbrățișez oameni și creez legături pe viață cu oameni care poate cu câteva ore înainte îmi erau străini.
Când prietenii îmi devin familie.
Când zâmbesc oamenilor și ei îmi zâmbesc înapoi.
Când primesc flori fără motiv.
Când cedez locul în trafic cuiva sau mi se cedează mie.
Când pot asculta poveștile celor din jur fără să judec și când pot să-mi povestesc propriile povești care-mi atârnă de suflet.
Fericirea vine atunci când nu îi pui condiții, ci pur și simplu o accepți în viața ta.
Fericirea vine când alimentezi cu încredere tot ce ești și tot ceea ce faci.
Când semeni încredere în tine și în cei din jur.
Fericirea dispare atunci când înlocuiești încrederea cu teama și nesiguranța.
Am învățat că relațiile dependente, în care te pierzi pe tine pentru a-l mulțumi pe cel de lângă tine sunt o rețetă sigură spre eșec.
Că, așa cum îți ziceam, ai nevoie de cineva cu care să împarți fericirea și să o multiplici în același timp.
Am învățat că o relație trebuie să te ajute să evoluezi, să crești.
Am învățat că e foarte important ca persoana de lângă tine să aibe pasiuni asemănătoare cu ale tale sau măcar să ți le înțeleagă și să te încurajeze să ți le urmezi.
Am învățat că este extrem de important să oferi încredere persoanei de lângă tine, iar atunci când te dezamăgește înseamnă doar că nu e demnă de tine.
Am învățat că e important să accepți și să iubești oamenii așa cum sunt ei, cu bune și cu rele.
Am învățat să spun NU hotărât atunci când nu-mi convine ceva, am învățat să nu mai tac când am ceva de obiectat. Și mi-a luat ceva să fac asta pentru că eu sunt omul ăla bun care vrea să-i vadă pe toți fericiți. :))
Am învățat să accept și să ascult păreri și sfaturi, dar apoi să-mi urmez intuiția.
Și da, intuiția mea a avut mereu dreptate, chiar și când n-am ascultat-o. :))
Am învățat să cred în visurile mele, chiar și atunci când cei din jur nu o fac și mă descurajează.
Am mai învățat și că lucrurile materiale, indiferent cât de scumpe, strălucitoare și frumoase sunt, nu aduc fericirea. Poate doar o bucurie temporară.
Fericirea aia autentică vine din experiențe și din modul cum alegi să dai valoare acelor experiențe.
Am învățat că toată viața voi avea noi lucruri de învățat, noi lecții de trăit și că fiecare lecție va fi ca o fereastră deschisă către lecții mai mari și mai importante pe care abia aștept să le primesc.
Reține! Cei din jur nu vor vedea întotdeauna drumul pe care tu l-ai ales pentru tine, așa că nu te aștepta să te înțeleagă mereu și amintește-ți întotdeauna că singura busolă care te poate duce la destinație ești fix tu.
La 31 de ani zic din tot sufletul că iubesc viața asta, o trăiesc zilnic cu zâmbetul pe buze, aleg să împart zâmbete, bucurie și bunătate, în loc să împart nepăsare, indiferență, frustrare sau răutate și sunt mega încântată de asta. Jur că nu mi-aș dori să fiu altfel. 🙂
Ce-ți doresc?!
Să te bucuri în fiecare moment de ceea ce ești și ceea ce ai și să fii cel puțin la fel de #Joy ca mine, indiferent ce provocări îți aruncă viața în față.
Dacă faci asta, ai toate șansele să fii și tu #ForeverYoung. 🙂
sigur #ForeverYoung… ca mina asa 🙂
Fix ca tine, Coco! Ești cel mai relevant exemplu! 🙂
Multi inainte…cu același optimism si zâmbet care dispune pe oricine te întâlnește.