24 de suflete minunatate am fost în echipa Pisicile Aristocrate.
Am spus prezent la un eveniment minunat, organizat de Adrian Gemanaru, în care provocarea era ca timp de 24 de ore membrii din echipa fiecăruia să fie pe traseu, la alergare, pentru copiii cu autism.
Mulțumim că ne-ai dat ocazia să facem ceva pentru copiii cu autism, Adrian !
Lili a fost pisicuța șefă, cea care ne-a unit și care ne-a transformat într-o mică familie, într-un timp record.
În echipă le-am avut și pe alte două colege bloggerițe, Diana și Aguritza.
Cu Aguritza nu m-am sincronizat, dar cu Diana am și dat câteva ture.
Mi-aș fi dorit să fiu acolo mai mult din cele 24 de ore, dar toată ziua am avut repetiții la dansuri cu copiii mei, așa că am ajuns după ce am terminat, în jur de 17:30.
Anul ăsta trebuie să recunosc că n-am alergat mai deloc, poate doar prin alte tări, dacă mă grăbeam sau ceva, așa că pregătire ioc. :))
Asta nu m-a împiedicat să-mi ating obiectivul de 30 de km.
Deși dormisem doar 2 ore cu o seară înainte și venisem după o zi plină, îmi propusesem să nu plec fără să-mi fac cei 30 de km. Zis și făcut ! :))
Ai să râzi, dar fix prima tură mi s-a părut mai grea, abia mi-am reamintit cum e să alergi, cred că de asta. :))
M-a amuzat și surprins plăcut să văd tot felul de mesaje haioase, de încurajare, pe traseu.
Fericire mare când mă apropiam de finalul primei curse de 3 km.
Aki este un cățel special, un erou, el a alergat toată ziua și toată noaptea, chiar dacă nu a putut să adauge cursele lui în echipa din care era.
La fiecare cursă, indiferent unde ne întâlneam pe traseu, era la fel de vesel și jucăuș și gata de o nouă tură !
Bravo, Aki ! Sunt fanul tău numărul 1.
După prima tură, mi-am intrat în formă și nu am mai simțit nici un moment nevoia să mă opresc.
N-am avut nici un zid de dărâmat, nici vreun perete prin care să trec.
După 15 km, doar mintea îmi mai zicea că e suficient, că aș putea să mă opresc, dar simțeam că mai pot, așa că am continuat.
Am transpirat pentru fiecare km parcurs, mi-am făcut prieteni noi, am cunoscut numai oameni frumoși, am făcut tot felul de glume pe traseu, pentru că ne tot întâlneam mereu cam aceeași oameni, ne-am încurajat unii pe alții, am legat prietenii cât pentru o viață !
Cel mai important, am fost cu adevărat o echipă !
Dumi mi-a fost colegă pentru câteva ture serioase, deși avea niște probleme la genunchi, nu s-a oprit ! Bravo, Dumi ! Mă înclin ! 🙂
Nici nu mă gândeam că voi avea răbdare să alerg atâtea ore, uneori mai rapid, alteori mai încet, dar întotdeauna cu zâmbetul pe buze.
N-am ratat la poze nici măcar o chestie amuzantă de pe acolo. :))
Cel mai mult mi-a plăcut mesajul pentru anul următor, când vom alerga timp de 48 de ore ! :))
Am avut și torțe, care au stat aprinse toată noaptea.
Am prins un apus de poveste și un peisaj minunat, în timp ce continuam nebunia pe traseu. :))
În calitate de pisicuță, mi-am făcut o mulțime de prieteni noi, tot neastâmpărați, așa, ca mine ! :))
Am insistat la el pentru un zâmbet, dar n-a vrut și pace ! :))
Pe la 00:30 am bifat toți cei 30 de km și m-am oprit fericită.
În echipă ni s-a alăturat și un motan, foarte fashion și mega amuzant !
Mulțumim că ne-ai fost alături, motănel ! :))
Mulțumim pentru fustițele mega frumoase Igumbi Fashion.
Mai puteam și chiar mă simțeam fresh și în formă, dar dimineața la 6 trebuia să plec spre țară, cu un scop precis…parastas. :))
Așa că am plecat să mă odihnesc, ca să fiu aptă de condus.
Îmi propusesem să mă trezesc la 3 și să mă întorc pentru încă 2-3 curse, înainte de plecare, dar n-am mai auzit alarme, nimic, eram cam praf de obo. :))
Febra musculară ? Daaaa…am mers puțin ca un roboțel teleghidat, dar nimic de speriat ! :))
Am aflat de dimi că echipa a adunat în total 600 de km și mă bucur tare mult că am putut contribui și eu cu 30 din ei.
Spun deja prezent pentru ediția de anul următor, cu promisiunea că până atunci voi face o pregătire serioasă, voi bifa un semimaraton și un maraton și voi parcurge o distanță și mai mare !
Yuhuuu ! Forțăăăăă ! :))
Bravoooo, echipă ! Sunt cu adevărat fericită că am făcut parte dintr-o echipă cu așa oameni frumoși !
Vă îmbrățișez cu drag pe toți și să ne revedem curând ! 🙂
Super ! L-am citit cu sufletul la gura ! Vreau sa-l citesc si pe cel din 2018 ������