Mi-am propus sa scriu pe blog cat mai multe informatii despre programele populare de aerobic.  De la prezentarea programului, pana la beneficii , sfaturi , ponturi si incurajarea permanenta de a te apuca de sport ( indiferent de tipul lui). 🙂
Ce este Zumba Fitness  ® ? Ei bine daca ma intrebi pe mine ti-as spune ca este o petrecere care tine 50 de minute si in care arzi sute de calorii. Zumba Fitness  ® este un program de fitness care imbina dansul latino cu muzica si exercitiile. Antrenamentele de Zumba Fitness  ® ti se vor parea mai degraba amuzante decat epuizante. Este o combinatie de miscari specifice dansurilor latino precum salsa, samba, merengue , cumbia,reggaeton, cu exercitiile tipice de fitness si aerobic, toate acompaniate de muzica latino.
Cum a aparut Zumba Fitness ® ?  Ai sa razi , a aparut oarecum accidental. Creatorul Zumba, Beto Perez, antrenor de aerobic, a realizat intr-o zi ca a uitat sa-si aduca cd-urile cu muzica pentru antrenament. A fost nevoit sa improvizeze pe o muzica atipica orelor de aerobic (salsa si merengue – muzica pe care o avea la el)  si asa a conceput un program nou de miscari combinand dansuri latino cu miscari de fitness.
Cum improvizatia sa a fost un succes, si clientii au inceput sa-i ceara acest program in locul clasicelor ore de aerobic,a fost nevoit sa se adapteze si sa introduca in program clase de aerobic pe ritmuri latino.
Dupa un succes rasunator in Columbia, au mai trecut doar cativa ani pana cand Beto si acest program au cunoscut succesul international.
Cine poate practica Zumba Fitness ®? Oricine, nu exista restrictii, o pot practica chiar si persoanele insarcinate cu precizarea ca este recomandat ca mamica sa nu exagereze cu miscarile si e recomandat sa nu sara.
Nu trebuie sa stii sa dansezi si nici sa fii un expert in miscari latino. Daca acesta este motivul care te tine sa nu incerci o clasa de Zumba Fitness ® , sa stii ca nu este unul real.
La inceputul fiecarei clase de Zumba Fitness ® spun mereu cursantelor ca nu este important cum te misti si ca pentru mine este important sa te misti ( adica sa nu stai pe loc pe motiv ca nu-ti iese vreo miscare ) si cum te simti ( daca vei trece peste micile complexe -ca te misti diferit fata de alte cursante de  ex. -complexe care nu isi au locul in clase vei vedea cat de distractiv si eficient poate fi un astfel de antrenament. )

Daca ai incercat pana acum si ti-ai spus “Nu pot” , te provoc sa mai incerci o data, si inca o data, si inca o data pana cand reusesti. Pentru ca nu exista NU POT , exista doar NU VREAU (daca vrei, cu munca si perseverenta, poti si vei reusi).
Ce trebuie sa intelegi inainte de a incepe o clasa de  Zumba Fitness ®
Chiar daca este mai distractiv, chiar daca implica dans, este totusi un antrenament. 
Asta inseamna ca pe langa atmosfera de petrecere sau vreo nemultumire de-a ta legata de cum te misti, e important sa retii ca scopul antrenamentului e sa dai tot ce poti pentru a obtine maximul de beneficii al antrenamentului pe care il faci.  Pentru antrenor chiar nu conteaza daca ti-au iesit miscarile perfect ci daca ai muncit de la inceput pana la sfarsitul orei si daca acest lucru se vede 😀 ( cel putin asta conteaza pentru mine).
Benefiiciile antrenamentelor Zumba Fitness ® :
Iti antreneaza intregul corp

De indata ce ai inceput sa iei parte la antrenamente vei vedea ca toti muschii corpului incep sa lucreze. Pe ritmuri latino, iti misti mainile, picioarele, soldurile, te apleci, te ridici, te indoi, te invarti, dar te si distrezi, scapand de kilogramele in plus. Caloriile arse difera de la o persoana la alta, in functie de nivelul de fitness la care a ajuns, cat si intensitatea miscarilor. La o clase de Zumba Fitness ® se pot pierde de la 300 pana la 1000 de calorii. Asadar, un astfel de antrenament ajuta la tonifierea si sculptarea corpului, la intarirea muschiului inimii si la pierderea kilogramelor nedorite, toate in acelasi timp.
Elimini toxinele din organism
In timpul unui sedinte de Zumba Fitness ® odata cu transpiratia sunt eliberate si toxinele din organism. Asadar, exercitiile fizice si relaxarea ajuta la scaderea toxicitatii. Acesta este unul dintre motivele cele mai importante pentru care este bine sa faci miscare. Cu cat ai mai putine toxine in corp, cu atat esti mai sanatos.
Te incarci cu energie pozitiva intr-o atmosfera de petrecere  
Multe persoane se apuca de diverse programe de fitness si nu reusesc sa le duca la bun sfarsit. De ce?  Pentru ca de cele mai multe ori intervine rutina, plictiseala , lipsa de vointa. Cu atat mai mult acest program li se adreseaza lor. Vei vedea ca muzica plina de viata te va indemna la zambete si voie buna . Nici nu-ti vei da seama cand trece timpul , iar in cateva sedinte vor incepe sa apara si rezultatele.
Scapi de oboseala si de stres
Cu cat faci mai multe lucruri stresante cu atat se va acumula energie negativa in organismul tau si iti va dauna. Sedintele de Zumba Fitness  ® reduc stresul , te incarca cu energie pozitiva, te binedispun.
Antrenezi si creierul
Creierul tau si memoria vor fi solicitate destul de mult la clasele de Zumba Fitness  ®, deoarece vei fi nevoita sa te coordonezi si sa raspunzi rapid la modificarile de ritm,de miscare si de muzica.Daca ti se pare ca “raspunzi” cu intaziere la aceste modificari nu e nici o problema, inseamna cu atat mai mult ca ai nevoie de acest timp de antrenament. O poti lua ca pe o provocare pentru a reactiona mai rapid si pentru a te coordona cat mai prompt.
Socializare
La clasele de Zumba Fitness  ® gasesti persoane care iubesc ca si tine sa faca miscare pe ritmuri latino si care isi doresc sa slabeasca intr-un mod distractiv, dar si sa se incarce cu energie pozitiva.
Si daca te-ai decis sa incerci o clasa de Zumba Fitness  ® te sfatuiesc sa lasi acasa/ in vestiar /in masina / oriunde vrei tu / orice tip de complex , pentru ca eu pun accentul pe munca, pe modul cum te simti (nu cum te misti), pe atmosfera si pe distractie.
Acestea fiind spuse te astept sa te alaturi petrecerii Zumba Fitness ® ! 🙂

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *