Au trecut ceva zile de la evenimentul Elite Business Women, de la Hotel Iaki din Mamaia, dar vibe-ul de acolo, oamenii frumoși pe care i-am cunoscut, informațiile noi și experiențele din care am avut de învățat, mi se par atât de actuale, că zici că a fost ieri.
Asta înseamnă un eveniment de calitate! Bravo, Bianca!

Am ajuns la fix, cât să prind discursul de deschidere al Magdei Bei, owner Graphtec Design.
E un om genial, de la care învăț enorm de fiecare dată, așa că eram nerăbdătoare să o ascult.
Ca de fiecare dată, Magda a pus instant punctul pe i.
Ne-a dat sfaturi minunate pentru ca networkingul de la eveniment să fie cu adevărat de calitate, iar tot ce a spus, am pus imediat în aplicare.
A spus și un lucru atât de simplu, dar pe care lumea nu îl aplică și câteodată chiar este neplăcut.
Mai ales dacă se întâmplă la un eveniment de networking.
De exemplu, când sunteți trei persoane și discutați, nu vă așezați într-un cerc închis.
Dacă faceți asta, alte persoane care doresc să discute cu voi, poate că vor renunța, pentru că vor considera că nu doriți să vorbiți și cu alte persoane.
Aplicând asta, am observat rapid cum cercul de persoane care mi se alătura la networking creștea simțitor.
Sunt lucruri atât de simple, dar pe care le ignorăm adesea cu, fără voie sau pentru că nu ne dăm seama de ele.
Mulțumim, Magda, pentru inspirația și lucrurile pe care le împărtășești cu noi!

Ne-a vorbit Daniela Palade Teodorescu, Redactor Șef la Revista Avantaje de mai bine de 20 de ani și proaspăt Redactor Șef la Revista Cariere.

A urmat Lena Kay, Antreprenor și Coach de Transformări.

Lena a venit din Londra și ne-a mișcat cu convingerea ei că trebuie să avem mai multă încredere în noi, că, de fapt, asta e singurul lucru care ne ține pe loc și că e foarte important să acționăm ACUM.
Am avut ocazia să stau mai mult de vorbă cu ea și e o tipă foarte mișto, cu o poveste de viață impresionantă, care a reușit să se ridice de la 0, după ce a ajuns să trăiască din Asigurările Sociale, se droga și devenise obeză. Povestea ei este o adevărată lecție de viață.

Ada Matei, fondator Digital Start-up Academy, un proiect minunat pentru cei care vor să-și ia mersul în afaceri, indrumați de profesioniști.

Dl. George Suciu, fondator Beia Consult International, ne-a explicat cât de important e să ții pasul cu tehnologia și cu schimbările mediului de afaceri.

Ne-a vorbit și un alt om drag mie, Manuela Stamate Costea, de la Rețetele Manuelei.
Manuela este cea care creat prima ciocolaterie raw vegană din Constanța și un hub de stil de viață sănătos, unde organizează cursuri de pictură și alte ateliere de creație și de petrecere a timpului în mod creativ.

A fost o plăcere extraordinară să revăd o mulțime de oameni frumoși: Mery Mambet, Owner Hotel Aurora din Mamaia, Daniela Mariscu de la Aquatica Experience, Oana Stan de la Techir, mi-am revăzut colegele bloggerițe, fetele dragi de la Yves Rocher, care susțin toate evenimentele frumoase, Alin Ciprian, fotograful evenimentului și cel pe care l-am bătut la cap ca să ne facă poze și cu telefonul. :))
Mulțumiiim, Alin!

Am și cunoscut o mulțime de oameni frumoși.
A fost o reală plăcere să o cunosc pe doamna Gunes Tanay, director Turkish Airlines Constanta, un om genial, calm, prietenos, care a făcut și face o mulțime de lucruri frumoase pentru Constanța.
Îți povestesc cât de curând și despre aceste lucruri. 🙂
O altă revelație a fost Suzana Panasian, cu care am avut o conexiune instantă, de parcă ne cunoșteam de ani de zile.
Ne-am zâmbit și am vorbit fără oprire. Ne-am fi dorit să putem sta și mai mult la povești, dar următoarea zi avea avionul spre Franța, locul unde locuiește acum, după peste 20 de ani de locuit în America.
Are un master în NLP și, cum sunt fascinată și de acest domeniu, am întrebat-o cum se desfășoară o ședință de terapie la ea.
Mi-a dat un exemplu și mi-am dat seama că are mare succes în ceea ce face, mi s-a făcut pielea de găină numai auzind cum abordează pacienții.
Suzana oferă o terapie atipică, prin care ajută pacienții să treacă peste probleme, depresie, să-și restarteze viața.
Îi fac o vizită cât de curând și abia aștept să-ți povestesc mai multe despre ceea ce face.

S-ar putea să-ți placă și:  Răsfăț maxim la Glamour Beauty Festival

Șiiii… am mai cunoscut un om minunat, la fel de energic, zâmbăreț și pozitiv, ca și mine.
Claudiu Farcaș este saxofonist la Trupa Feelings.
L-ai văzut live pe facebook în seara evenimentului. A făcut o super atmosferă!
Mulțumim, Claudiu, s-a văzut că pui suflet în ceea ce faci!
I-am luat și un interviu, așa că, despre el și Trupa Feelings îți voi povesti mai multe, într-un alt articol. 🙂

Colțul dulce și colorat a fost asigurat de Cofetăria Rebeca.

Mulțumim, doamna Mariana Hangu!

 

A fost o seară minunată, am învățat lucruri noi, am socializat, am aflat poveștile altor femei de succes, am primit motivație, inspirație, am cunoscut o mulțime de oameni frumoși.
Abia aștept edițiile următoare!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *