La inițiativa Clubului Yves Rocher Constanța, un club plin de oameni frumoși, care se implică întotdeauna în proiecte frumoase, duminică am plantat flori în Parcul Tăbăcăriei.
Cami a fost și ea prezentă, iar ajutorul meu a fost Eva, nepoțica ei.
M-am bucurat să întâlnesc oamenii frumoși de la Yves Rocher, cu care mă văd mereu pe la evenimente, am luat mănuși, cretă colorată și ne-am apucat de treabă. 🙂
Eva a luat munca foarte în serios și mi-a fost alături la fiecare pas.
Am plantat împreună peste 15 flori.
Sunt tareee mândră de ea !
Ea a muncit și suplimentar, s-a ocupat și de stropitul florilor. 🙂
M-am bucurat să văd că s-a implicat atât de multă lume, mai ales tineri cu copii.
E important să-i învățăm pe cei mici cum să facă astfel de lucruri. 🙂
Nu puteam să nu-mi las și amprenta #joy pe acolo, așa că…dacă tot am primit cretă colorată, am zis să o și folosesc. :))
Nu le am cu desenul, dar asta nu mă impiedică să-mi expun antitalentul. :))
De aici am plecat spre o altă experiență nouă, la plimbare cu caiacul Dream Explorer, despre care îți povestesc în altă postare. 🙂
suuuperr, fetele mele frumoase!!!
🙂