Una din vorbele mele este “pentru cei puternici”.
Cine mă cunoaște, știe că îmi place maxim să o folosesc, evident că numai în momente amuzante. Pam pam ! :))
Vorba o am din reclamele STALINSKAYA și fix acum am primit provocare de la ei, să zic ce m-a făcut pe mine mai puternică.
STALINSKAYA aniversează 20 de ani pe piața din România și le doresc cât mai mulți anișori și sloganuri inspirate, care să facă parte din viața noastră.
Pff…voi scrie o carte la un moment dat, pentru că am trecut prin multe experiențe care m-au făcut mai puternică, dar, pentru că tocmai mi-am recuperat niște poze mai vechi și m-a amuzat să-mi aduc aminte de momentul când mi-am rupt mâna, un moment care m-a făcut și mai puternică, am zis să îți povestesc despre el.
Prin 2008 parcă, ieșisem cu prietenii prin Herăstrău.
Eu eram cu gașca cu rolele, iar un prieten din Vaslui, Ion, tocmai venise să se laude cu bicicleta lui șmecheră, care costase peste 1000 de euro.
Mi-o amintesc perfect, era albă, avea luminițe la spițe, arăta într-un mare fel.
Nu știu ce mi-a venit, că l-am rugat pe Ion să mă lase și pe mine să dau o tură cu bicicleta lui și să-i dau lui rolele mele.
A fost de acord, dar m-a rugat insistent să am grijă de bicicletă, că ține la ea ca la copilul lui.
Buuun !
Mă urc eu pe bicicletă, mă plimb eu, mândră așa că merg pe o bicicletă șmecheră și ajung să cobor pe valea care duce fix în lac.
Era weekend și era foarte aglomerat.
Niște copii teribiliști s-au luat la întrecere, pe biciclete, fix pe aleea aceea, care era plină și de oameni cu copii.
Unul din bicicliști l-a împins pe altul ca să-l dezechilibreze și să-l scoată de pe drum, iar acel minunat se îndrepta fix către mine.
Ca să evit să ne lovim, am făcut eu pe eroul și am căzut. Am șters tot asfaltul cu pielea.
Dar nu oricum…îmi rămăsese în cap că Ion mi-a spus să am grijă de bicicletă, așa că am cazut și m-am făcut eu praf, dar bicicleta a ieșit intactă din căzătură.
Asta înseamnă să fii mafiot ! :))
Gașca mea era undeva în spatele meu. Au văzut că am căzut și au venit toți spre mine.
Nici nu mai știu ce mă durea mai tare, fața, mâinile, picioarele.
Eram julită și plină de sânge peste tot, fața, mâini, degete, burtică, picioare.
Șaorma cu de toate ! :))
Ăștia vin repede la mine și mă întreabă :
-Ina, ești bine ? ( Dap, așa mă alintau bucureștenii…îmi spuneau Ina, înainte să apară Alexandra și să-și zică Inna …Hi 5-ul mi-e martor ! :)) )
Țin minte perfect…primul lucru pe care l-am spus :
– Ioane, bicicleta ta n-a pățit nimic, poți să verifici ! :))
Am văzut pe fața lui că nu-i păsa de bicicletă și că era mai îngrijorat de mine, dar eu , ca un om responsabil, m-am ținut de promisiune și am avut grijă de ea. :))
Mi-au făcut și poze, așa julită, le postasem și pe Hi5, dar nu știu de ce, pe astea nu le-am mai găsit.
Trebuia să mă vezi praf și cu zâmbetul pe buze, cum îmi prezentam rănile. :))
Daaa…știu..numai eu puteam să fac asta ! :))
Am mers la mașina și cei 5 specialiști au început să mă panseze.
Practic mi-au infășurat mâna în pansament și mi-au pus o mănușa chirurgicala peste.
Așa asistenți pricepuți ! :))
I-am dus pe toți acasă, m-a mai oprit și poliția rutieră prin Pantelimon și mă întreabă de ce umblu așa ciufulită și cu mâna aia cu mânușă ! :)) Nevermind !
Ginny, o prietenă de-a mea, care era studentă la medicină, a insistat să mergem la Urgență să mă vadă cineva, dar eu nu…eu Batman, Batman ! :))
Pe la Eroilor deja eram convinsă de dureri și am oprit la Spitalul Universitar.
Asta se întampla pe la ora 21.
Am ajuns la triaj și mi-a zis să aștept că eu sunt bine.
Și pâna la 4:30 dimineața am tot așteptat, pentru că veneau oameni tăiați de pe stradă, de la accidente, în comă alcoolică…gen toate știrile de la ProTv de la ora 17:00 ajungeau la Urgență, iar eu le priveam live.
La 4:30 m-au luat și pe mine.
I-am povestit doamnei doctor cum m-am lovit și că nu m-am lovit la cap, dar ea tot insista să mă verifice cineva și la cap.
Când m-a întrebat ultima data, i-am spus :
– Doamna doctor m-am lovit eu și la cap, dar nu azi ! :))
Nu s-a prins de glumă, așa că m-a trimis la tomograf…evident că nu aveam nimic sau nimic care putea fi detectat de tomograf. :))
Mi-a făcut tot felul de radiografii și RMN-uri sau ce-or mai fi alea și mi-a zis că am mâna ruptă și că trebuie să mi-o pună în ghips.
La care eu :
– No, no, no…orice , dar nu mâna în ghips, parcă mă simt mai bine…eu vreau să plec acasă. :))
Eu n-am nici o treabă cu spitalele și nu mă încânta ideea să mă reîntorc după, la controale.
N-am scăpat și mi-a pus-o în ghips.
Ca să fie și cu cântec, cât stăteam cu mâna întinsă ca să mi-o panseze, un asistent gras și pus pe glume, care se tot hlizea pe acolo a venit cu spatele și mi-a tras una peste mână, de am simțit că s-a rupt din nou.
– F…… m……m……eu sunt o gazelă delicată, care vorbește frumos, dar nu vrei să știi ce i-am zis.
Mi-au dat lacrimile de durere și mă enervasem că stăteam să-i ascult și scuzele, care nu mă ajutau cu nimic.
Ahhh..ce i-aș fi tras și eu una undeva ! :))
Am plecat pe la 7 dimineața, cu mâna în ghips, la volan.
Uhh…pe atunci nu eram așa familiarizată cu condusul cu o singură mână și mi-a fost greu.
Am dus-o pe Ginny la ea și am luat-o spre casă, noroc că era weekend și nu trebuia să merg la muncă.
Și povestea despre cum am devenit puternică abia începe.
După ce am ajuns în casă , după o noapte petrecută în spital, evident că îmi doream să fac un duș.
Mi-am dat seama că lucrurile nu stau cum trebuie, când am încercat să mă dezbrac.
Lasă cititul și încearcă să te dezbraci cu o singură mână.
Desfă-ți breteaua de la sutien cu o sigură mână !
Pff…nu-mi venea să cred cât de greu e.
Mâna stângă nu o puteam folosi deloc și nici nu aveam voie să o folosesc.
Dacă o țineam nemișcată era ok, altfel eram în dureri de nedescris.
Cu lacrimi în ochi am reușit să mă dezbrac.
Acum încearcă să te speli cu o singură mână.
La prima încercare s-ar putea să-ți dea cu eroare. :))
Abia în momentul ăla am înțeles cât de greu le este celor care nu au o mână sau un picior și cât de norocoși suntem. Că nu avem nici cel mai mic motiv să ne găsim scuze sau să ne plângem de nimicuri, când luptele adevărate le duc alții, cu atâta demnitate.
Eu, cea mai zâmbăreață și veselă fată, eram deprimată.
Simțeam că nu mai pot face nimic cum trebuie fără cealaltă mână.
M-am spălat cu greu cu o mână, mi-am uscat cu greu părul, m-am pieptănat greu, mi-am pus pastă de dinți pe periuță mai greu, m-am îmbrăcat greu…pff…îmi amintesc și acum ce era în sufletul meu în ziua aia.
M-am pus în pat și am plâns.
Dar cât putea să țină starea asta la mine ?! :))
Am dat de greu de foarte multe ori în viață, dar nu îmi rupsesem niciodată nimic.
După câteva ore, mi-am schimbat atitudinea și am zis că dacă alții pot să se descurce o viața așa, pot și eu o lună.
Și am început să exersez tot ce aveam de făcut, ca luni, când trebuia să merg și la muncă , să mă pot descurca mai bine.
În aceeași zi am învățat singură și am exersat cum să mă îmbrac și să mă încalț rapid, cum să mă spăl rapid, cum să-mi deschid rimelul, rujul (daaa…trebuia să îl țin cumva ca să îl pot desfileta, nu mă gândisem la asta niciodată :)) ) , cum să tastez rapid cu o singura mână și cum să conduc normal cu o singură mâna.
La partea cu condusul m-am descurcat atât de bine, că reușeam și să vorbesc la telefon, să trimit mailuri la mini laptopul pe care îl aveam mereu pe bord și să mănânc. Asta fac și acum cu succes. :))
După 2 săptămâni stăpâneam perfect arta de a folosi o singură mână și mă simțeam pregătită să-mi dau jos ghipsul, deși doamna doctor îmi spusese clar că trebuie să-l țin o lună.
Cu mult entuziasm, am mers la Universitar și am rugat-o să-mi dea jos ghipsul.
Mi-a zis :
– Puiule, eu ți-l dau jos acum, dar sunt sigură că în maxim 5 minute vii înapoi și te rogi de mine să ți-l pun înapoi !
La care eu :
– Noooo, nici o șansă, jos cu el !
Mi-l dă jos, văd eu că mâna stătea lălâie, dar ambițioasă cum sunt, îi mulțumesc și plec.
Până la mașină deja mă uitam la ceas că nu trecuse nici un minut și că avea dreptate ! :))
Mâna nu era vindecată, dureri încă mai aveam, dar dacă o lăsam liberă și o forțam cine știe ce tâmpenii mai făceam.
M-am întors cu capul în jos și am rugat-o să mi-o pună din nou în ghips.
De data asta eram bucuroasă că ghipsul era curat.
Bucuroși au fost și prietenii mei, care mi l-au desenat pe Ahmed al lui Jeff Dunham.
Ca să mă înveselească.
Așa bine mă descurcam la condus cu o mână, că un prieten m-a rugat să îi conduc mașina pâna la Constanța. El avea permisul suspendat, iar de prietenul nostru zicea că conduce mai rău cu ambele mâini, decât conduc eu cu o mână. :))
Ce să zic, în ultimele zile am mers chiar și la tenis de câmp pe la Snagov și toată lumea îmi admira ghipsul și făcea glume pe seama lui.
Aproape că-mi părea rău când l-am dat jos, facea parte din familie. :))
Experiența asta m-a făcut mai puternică, m-a făcut să-mi depășesc limitele, să trec peste durere și peste neputința pe care o simțeam în primele zile.
Aparent pare un lucru banal, dar dacă încerci să stai o zi fără să folosești o mână, ai să înțelegi ce zic eu aici.
Chiar am devenit mai puternică, de la fiecare greutate pe care am avut-o și cred că fix ăsta e scopul greutăților. Să ne facă mai puternici, să ne dea lecții din care să învățăm și din care să ieșim schimbați.
Și zău că dacă stau să mă gândesc, parcă amintirea asta rezonează perfect cu Stalinskaya Vodka, „Pentru cei puternici”.
Preparată conform unei rețete tradiționale rusești, STALINSKAYA Vodka este recunoscută pentru tăria gustului, pentru rigoarea selecției materiilor prime și îmbunătățirea constantă a procesului de producție și a tehnologiei folosite. Încă de la lansare, sub sloganul „Pentru cei puternici”, STALINSKAYA este alături de cei care care au curajul să riște pentru a transforma orice încercare într-o victorie, de cei al căror succes este alimentat de tăria de caracter”. Marca aniversează anul acesta 20 de ani pe piața din România.
Și uite așa a intrat Joy în gașca celor puternici. :))