Azi mi-am revăzut copiii de la centrul de plasament.
Mare bucurie și pe mine și pe ei.
Aveam în gând să-i duc la plajă azi, dar cum vremea nu a avut aceleași gânduri și afară era nor, am amânat pentru atunci când vremea va permite.
I-am găsit lucrând la niște decorațiuni foarte draguțe, făcute din lucruri pe care le aveau pe la centru ( ambalaje, cutiuțe,etc).
Una din fete avea un tuș în mână și tocmai îmi arăta că-și făcuse un tatuaj pe mâna.
Am întrebat-o dacă vrea să-i fac și eu ceva drăguț pe mânuță și a acceptat foarte entuziasmată.
După ce au văzut ce a ieșit, toți copiii au făcut coadă la mine să le fac și lor :))
Chiar și colega mea, Geo, a vrut să-i desenez degețelele.
Și ce nu fac eu ca să-i văd fericiți ? Evident că am trecut la treabă.
Am avut și solicitări mai speciale, mi s-au cerut ursuleți, fetițe, îmbrățișări, retușuri, etc…așa că m-am adaptat și mi-am pus talentul la treabă. :))
Bucuria de pe fața lor atunci când își vedeau mânuțele și degețelele pictate cu diverse fețe zâmbitoare…de neprețuit !
Cât de dragi îmi pot fi !
Dacă vrei să te distrezi și să te amuzi, îți las și ție mai jos câteva din modelele pe care le-am făcut eu copiilor. Ți le poți face ție sau poți face la rândul tău niște copii fericiți.
Ai mei copii de la centru mi-au spus hotărâți că așa merg azi la școala, așa că m-am văzut nevoită să-i conving să șteargă în prezența mea fețele zâmbărețe de pe exteriorul mâinii, ca să nu aibă probleme la școala. Ce-i drept, le mai rămăsese un pic conturul, așa că nu pot decât să sper că după ce am plecat nu și le-au colorat iar. :))
După ce s-a terminat coada și nu am mai avut ce să le mai desenez ( toate mânuțele și degețelele erau pline, pline) , Geo a început să lucreze la română cu o fată care se pregătește pentru testele naționale, iar eu am lucrat pentru prima data cu un copil foarte emotiv și cu deficiențe de memorie, gândire, vorbire, intelegere, scris sau citit.
Nu știam cum va fi și dacă mă voi descurca, dar se pare că m-am adaptat repede și am început destul de ușor să ne înțelegem și să învățăm împreună.
Avea fix aceeași problemă ca și ceilalți copii, îmi spunea “Nu pot, Cristina !”
Iar eu cu o privire prietenoasă și cu un zâmbet cald o rugam să se uite în ochii mei și îi spuneam “Ba poți ! Poți ! “. Se pare că a funcționat și aici încurajarea mea sinceră, pentru că renunța imediat la nu pot și se chinuia să-mi citească corect cuvintele, chiar daca unele litere nu și le amintea imediat sau le confunda cu altele. Ce pentru un copil normal pare banal, pentru ea a fost o adevărată provocare, dar a reușit !
Wow, nu îți pot explica în cuvinte ce sentiment de bucurie am în suflet, când văd că un copil reușește ceva ce nu crede că poate, doar pentru că am crezut sincer în el și l-am încurajat.
Am reușit după multe incercări să recunoaștem toate literele și să le citim corect. Bravo, copil drag !
Cred că și noi, ca adulți, am realiza mult mai multe lucruri , dacă am avea pe lângă noi cât mai mulți oameni care să ne încurajeze mai des.
Pentru că au început să mă întrebe ceilalți copii cum pot scrie corect în spaniolă anumite cuvinte, le-am propus ca de săptămâna viitoare să începem să învățăm limba spaniolă și au acceptat foarte plini de entuziasm. Dacă le place, sunt sigură că vom progresa repede, mai ales că și mie mi-a plăcut maxim spaniola, ba chiar am fost și olimpică.
La plecare mesajul lor pentru mine a fost : “Te quiero mucho ” și mi-a mers direct la suflet.
Ca de fiecare dată, abia aștept să-i revăd.
Vrei să fii și tu voluntar în centrul de plasament ?
O poți face aici.
Cum a fost prima săptămâna, v-am povestit aici.
Cum a fost a doua săptămâna, v-am povestit aici.
Cum a fost în a treia săptămâna, v-am povestit aici.
Cum a fost în a patra săptămâna, v-am povestit aici.
Cum a fost în a cincea săptămâna, v-am povestit aici.
Cum a fost în a sasea săptămână, v-am povestit aici.
Cum a fost în a șaptea săptămână, v-am povestit aici.
Cum a fost în a opta săptămână, v-am povestit aici.