Țin să updatez jurnalul meu de voluntar în centrul de plasament după fiecare vizită, când amintirile încă sunt proaspete.
Cum a fost prima săptămâna v-am povestit aici.
Cum a fost a doua săptămâna v-am povestit aici.
Astăzi am intrat în a treia săptămâna de când sunt voluntar la centru.
Abia așteptam să vină ziua de luni să revăd copiii.
La primirea călduroasă de care am avut parte, mi-am dat seama că și copiii abia așteptau să revenim.
Spuneau că nu vor să facă engleză pentru că au făcut în weekend cu alți voluntari.
I-am întrebat ce anume au făcut și mi-au arătat niște fișe foarte interesante cu imagini, cu ajutorul cărora trebuiau să invețe stările fericit, trist, supărat, plictisit,etc.
Am trecut la geografie.
Data trecută învățasem continentele și orașele mari și am vrut să mă asigur că le-au reținut.
Câteva le știau și mi le arătau corect, dar tot nu știau tot ce i-am învațat așa cum mi-aș fi dorit.
Poate vreau eu prea mult, într-un timp prea scurt, așa că mi-am propus să am răbdare și să le explic de câte ori este nevoie ca să rețină toate informațiile corect.
Pentru a-i face să rețină mai ușor și să nu îi plictisesc făcând asta, m-am gândit să începem să desenăm continentele și să desenam pe ele și țările mai mari.
Le-a plăcut ideea, așa că într-un minut toată lumea era echipată cu foi și creioane, pixuri, markere, ce au găsit copiii pe acolo.
M-am bucurat să văd cât de atenți erau și cum se uitau cu atenție la cum desenez eu ca să facă și ei la fel.
Nu am nici eu mare talent la desen, dar faptul că i-am văzut atât de implicați în activitate și că urmăreau cu grijă ce le spuneam și cum desenam, ca să poată face și ei, mi-a bucurat sufletul.
Știam , dar mi-am reamintit cu ocazia asta, că repetiția e mama învățăturii și sunt dispusă să repet cu ei oricât este nevoie , până când îi văd siguri pe ei atunci când vorbesc despre continente, țări, orașe.
Ne-au mai rămas de desenat pentru data viitoare Asia și Australia, asta pentru că se tot uitau la ceas să avem timp să și dansăm.
Între discuții m-au întrebat câți ani am. Până să apuc să le raspund, au început să-și dea cu părerea.
Majoritatea îmi dădeau 16 ani.
M-a amuzat să aud asta, mai ales că mi se mai întâmplă des să mi se dea o vârstă mai mică.
Nu mai arăt eu de 16 ani, dar probabil modul meu de a fi, sunt deschisă, veselă, prietenoasă, mă pun în mintea lor, i-a făcut să creadă că nu am o vârstă așa îndepărtată de a lor.
Când le-am zis vârsta mea, m-au întrebat dacă nu am copil. Le-am spus că încă nu și m-au întrebat exact ce ni s-a explicat la training că vom fi întrebați.
De ce nu iei un copil din centrul de plasament ? Răspunsurile le-au dat tot ei, așa că am scăpat cu bine de la această întrebare, pentru că nu aș fi știut ce să le răspund.
O parte din ei îmi spuneau să nu iau, ca și cum nu ar merita să fie luați acasă de cineva și asta m-a întristat puțin.
Ce m-a întristat și mai tare a fost că ei sunt conștienți că cine își dorește să adopte , caută bebeluși și că șansele lor de a fi adoptați sunt foarte mici sau inexistente.
Tot ei mi-au dat și sfaturi : cel mai bine faci unul al tău, mi-a spus o fetiță.
Fără intervenții și răspunsuri din partea mea, am mutat subiectul la bunele maniere.
Am scos și am luat cu mine azi și codul bunelor maniere pentru copii.
Le-am explicat din nou că pentru a ajunge să îi învăț să danseze trebuie să fie atenți și la celelalte lucruri pe care le facem împreuna.
Am fost plăcut suprinsă să văd că unele lucruri le știau în teorie, cu practica e mai greu, dar ușor ușor sperăm să-i ajutăm să implementeze toate astea și în practică.
A ajutat și că acest cod al bunelor maniere pentru copii este plin de poze foarte sugestive, s-au arătat foarte interesați să arate ei pe imagine cum e bine și cum nu e bine.
Pe codul bunelor maniere vom avea de insistat și de continuat și data viitoare.
Tot întrebau când dansăm și că nu o să mai avem timp ( ce-i drept mai erau doar 20 de minute) , așa că am trecut la dans ca să-i vad fericiți.
Condiția zilei a fost bineînteles să-mi arate pe harta țara de unde vine stilul de dans pe care îl învățam. Cum informațiile erau din nou proaspete s-au descurcat imediat.
În premieră și-a făcut curaj să participe la cursurile de dans și colega mea,Georgiana.
Bravo Geo, te-ai descurcat excelent !
De copii nu mai zic, s-au descurcat perfect, au prins imediat pașii, erau foarte încântați.
Toți au fost numai un zâmbet,e clar că le place să danseze.
Partea de dans a fost o distracție adevărată.
Ne-am despărțit din nou cu greu de ei, parcă timpul nu ne ajunge să facem câte ne-am dori.
La plecare am primit foarte multă afecțiune și îmbrățișări.
Cred că este cel mai frumos lucru pe care ți-l pot dărui acești copii minunați.
M-au încărcat cu atât de multă energie pozitivă zâmbetele și afecțiunea lor.
Abia aștept să-i revăd săptămâna viitoare !
Vrei să te implici și tu ?
O poți face aici.