Excursie de 1 zi la Milano. Altă nebunie frumoasă !

by - 27 februarie



Am mai bifat o nebunie, vineri am fost în excursie de 1 zi la Milano, cu avionul.
Am fost o gașcă numeroasă și da, a fost puțin obositor, dar a meritat !
Joi seara am terminat ultimul antrenament puțin după ora 21.
Am fugit acasă, am făcut un duș și m-am pregătit de plecare.
M-am întâlnit cu gașca din Constanța, iar la 4 dimi deja eram în aeroport, fresh și gata de o nouă zi ! :))


După ce am strâns gașca completă, am plecat spre Milano.


La 8 am aterizat și am luat autocarul, care era rezervat pentru noi întreaga zi.
Eram pregătită cu două perechi de ochelari, dar, deși nu ploua, erau nori și ceață.
 Ți se pare că m-a deranjat asta ?! :)) Neaaah ! Eu mă bucur oricum, de fiecare dată când sunt într-un loc nou, fie că ninge, plouă, e ceață sau mai știu eu ce. :))


Am început cu Castelul Sforzesco.


Am continuat cu Domul și m-am bucurat ca un copil, când am reușit să dau de mâncare porumbeilor, iar aceștia se băteau care să-mi mănânce din palmă.
Ce drăguuuț ! :)

Am continuat cu Galleria Vittorio Emanuele, locul plin ochi cu cele mai mari branduri de fashion din Europa.
 Auzisem că, asemeni Romei, unde mergi la Fontana di Trevi, ca să-ți pui dorințe și să revii curând, în Milano există fix în acest centru o gaură unde îți pui călcâiul și te învârți de 3 ori.
Nenea din spatele meu fix asta făcea, dar eu nu am remarcat atunci, ci abia când am revenit de la Scala.  :))
Evident că am făcut-o și p-asta, voi posta video cu toată excursia de la Milano.
Am de postat și cu Barcelona, Youtube-ul ăsta nu mă lasă să pun ce melodii vreau eu ca soundtrack și am protestat, dar o să mă conformez. :))


De acolo, am mers la Teatro alla Scala, intrarea este 5 Euro pentru grupuri și merită să intrii.
Noi am prins repetiție și am avut ocazia să intru în lojă și să văd o bucățică din spectacol.
Este de-a dreptul spectaculos, totul este autentic și m-am simțit ca într-un film de acum zeci de ani.
Nu ai voie să faci poze în sală, dar îți recomand să mergi să vezi cu ochii tăi, o să-ți bucure sufletul.


Nu m-am putut abține să nu cânt puțin la pianul lui Giuseppe Verdi, marele compozitor italian.
Era așa mic și drăguț, că-mi venea să-l iau acasă ! :))


De aici, fiecare a avut timp liber de shopping & co, eu am fost la cafea cu priveliște, că altfel nu-mi place. :))


Am continuat cu shopping, deși nu am fost impresionată nici de haine, nici de accesorii.
Sufletul meu a rămas în Barcelona. :))
 Auzisem de grădinile verticale și nu concepeam să plec din Milano fără să le văd, așa că am luat-o la picior spre ele.

Waaaa...ce frumusețe ! Practic este vorba de un parc vertical, pentru că în Milano efectiv nu este loc de spații verzi, este numai asfalt.
Milano este unul din cele mai poluate orașe la nivel mondial și Bosco Verticale, are scopul de a mai împrospăta un pic aerul din Milano.


Lângă Grădinile Verticale, am întâlnit și ceva zgârie nori și un mall uriaș.


Am văzut noile modele de mașini Tesla, mașinile electrice ale viitorului, care arată demențial inside & out !


Daaa...le trecem pe wishlist pentru 2030 +, când ...poate-poate apar și pe la noi prize de încărcare ! :))
Și că tot era Dragobetele, am zis să nu refuz acest italian simpatic, care mă tot ruga să fac o poză și cu el. :)) Am făcut un om fericit ! :))


 Ei...și evident că nu puteam să plec de la Milano fără să folosesc cele două perechi de ochelari de soare. :))
A ieșit un soare puternic, că fix de două perechi aveam nevoie ! :))


Mă rog, o pereche am donat-o termporar, pentru că era nasol fără ! :))
 Ne-am mai plimbat, am luat suveniruri și ne-am luat zborul spre casă.
Am aterizat pe la 22, iar la Constanța am ajuns pe la 1 și un pic.




 A fost o zi minunată, plină de oameni frumoși, locuri noi, experiențe frumoase, ce să mai...încă o zi de pus în ramă, cum îmi place mie să spun ! :)
 Urmează clipul video cu Barcelona și Milano, iar în martie mergem la Therme București la relaxare și distracție și în Veneția ! :)
Toate detaliile vin foarte curând !  :)

S-ar putea să-ți placă și

2 comentarii