Au trecut ani buni decând GPS-urile au devenit foarte populare și tot cam atâția de când eu nu le folosesc. :))
Nu sunt anti-tehnologie sau ceva, dar prefer să stau conectată la lumea din jurul meu și să-mi pun creierul la treabă.
GPS-ul îl las de obicei ca ultima variantă, în caz că nu mă descurc altfel, dar se întâmplă de la foarte rar spre deloc astfel de situații.
Am un spirit de orientare bun, pe care încerc să îl dezvolt constant.
Dacă nu îl lucrez sigur se pierde, așa devine din ce în ce mai ușor să învăț locuri noi, să mă orientez în spațiu fără efort, să-mi dau seama, în orice moment, în ce loc mă aflu, chiar dacă sunt pentru prima data în vreo capitală europeană uriașă.
Investim tot mai mult în tehnologie, în lucruri materiale, dar creierului nostru nu prea îi arătăm că ne pasă de el.
Spunem că dacă ne duce capul e ok, dar nu e chiar așa. 🙂
Cum să-ți tii creierul activ și să-ți dezvolți inteligența?
Caută noutatea, provoacă-l, pune-l la treabă!
Știai că la fiecare experiență nouă pe care o ai, creezi noi legături sinaptice?
Mai mult, noutatea creşte producţia de dopamină, lucru care nu numai că duce la o dezvoltarea motivaţiei, dar stimulează şi neurogeneză(adică formarea de noi neuroni) pregătind creierul pentru învăţare. Tot ce trebuie să faci este să îți doreşti să știi lucruri noi.
Și lucruri noi afli un pic mai greu atunci când deschizi GPS-ul, dai locația și mergi ca un roboțel pe unde te duce săgeata de acolo. :))
Efortul ăsta pe care îl faci ca să înveți locuri noi, ca să îți iei repere, ca să fii mai atent, te provoacă și te solicită, determină creierul să fie activ.
Te-ai rătăcit? Fii creativ!
Eu niciodată nu mă supăr sau nu mă stresez, atunci când mă rătăcesc.
Din contră! Mă bucur de moment și încerc să văd ce-mi oferă zona în care am ajuns.
Fix făcând asta, am ajuns ca în 2 zile să învăț toată Roma, pe jos.
Știu toate conexiunile străzilor logic, știu exact poziția obiectivelor turistice și cum să ajung cel mai ușor la ele.
Să mai zic că știu și cele mai frumoase biserici unde se ascultă muzică clasică, cele mai bune locuri de mâncat, cele mai tari magazine cu cele mai bune reduceri, cele mai frumoase locuri de relaxare, de văzut apusul, cele mai bune locuri cu Wi-Fi gratuit… aș putea să mai continui mult și bine! :))
Toate astea s-au întâmplat automat, fără să-mi bat capul prea tare, doar plimbându-mă fără hărți și GPS și bucurându-mă de tot ce-mi iese în cale.
Așa am găsit cele mai bune înghețate cu cheesecake pe care le-am mâncat vreodată.
Ai să zici unde mai bag atâta înghețată, dar probabil o să te amuzi când o să-ți zic că am slăbit 3 kg cu pizza, paste și gelato! :)) Am să fac o postare separată despre asta! :))
Revenind la ale noastre, inevitabil am creat conexiuni și așa am ajuns să învăț logic toate zonele, într-un timp foarte scurt.
Dacă ești în vacanță chiar îți recomand să renunți la hărți și GPS.
Ia-ți câteva repere și încearcă să te bucuri mai mult de locul unde ajungi.
Știu că eficiența este mai mare când ne folosim de tehnologie, că doar d-aia e făcută. Să ne ușureze viața. Doar că o ușurează prea mult câteodată! :))
Faza e că pe termen lung ne afectează capacitățile cognitive.
Creierul are nevoie de exerciții fix așa cum are nevoie și corpul.
Atunci când nu ne mai folosim capacitatea de a rezolva probleme, capacitățile cognitive, spațiale sau logice, clar că nu ne vom îmbunătăți starea creierului, dar el va intra și în declin.
Zău că apreciez și eu tehnologia, o și folosesc, dar numai când este cu adevărat nevoie.
Tehnologia este utilă, dar dacă ne bazăm numai pe ea, aptitudinile noastre cognitive vor deveni din ce în ce mai slabe.
Pe măsură ce folosești din ce în ce mai des GPS-ul, vei vedea că abilitățile de orientare vor deveni din ce în ce mai proaste.
Călătorind foarte des în ultima perioadă, mi-e ușor să remarc sute de turiști pierduți în spațiu, cu ochii în telefon și cu Google Maps sau alte GPS-uri pe telefon, care nici nu se mai uită pe unde merg pe stradă, se lovesc, lovesc alți oameni, nu mai observă nici ce au în jur, nici dacă au ajuns, până nu le zice GPS-ul că au ajuns. :))
Nu știu dacă e de râs sau de plâns.
Să zicem că puțin din amândouă! :))
Când te grăbești, chiar nu găsești un anumit loc, când nu ai altă soluție… apoi când e musai, folosește tehnologia!
Waaaaaait! Nu o folosi încă! :))
Înainte de GPS, întreabă pe cineva de pe stradă, o să ai o surpriză!
Oamenii sunt încântați să ajute.
Interacțiunea umană a scăzut vizibil, de când cu tehnologia. Nemții, de exemplu, se uită ca la mașini străine dacă aud oameni vorbind între ei, acolo fiecare e cu telefonul, ziarul, căștile lui,  dar încă sunt oameni care vor să socializeze și să fie de ajutor.
Dacă nu e nimeni pe stradă și ai epuizat și sună un prieten, acum ai liber, dă-i cu GPS-ul! :))
Totuși, dacă nu e musai, lasă naibii scurtăturile astea și pune-ți creierul la treabă, zic!  🙂

2 Replies to “De ce nu-mi place să folosesc GPS-ul

    1. Florin, toti suntem tentati de comoditatea a tot ce este automat, usor si rapid.
      Important este sa folosim asta in avantajul nostru si nu impotriva noastra. 🙂
      Faptul ca ai constientizat ca esti comod e un mare pas. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *