Schimbă-ți gândurile și îți schimbi lumea înconjurătoare.

Citeam fix asta astăzi, când, după câteva minute afară, am început să observ oameni și… fără să îmi propun asta, să judec.

Bun sau rău? Frumos sau urât? Potrivit sau nepotrivit?

Gândurile rulează pe pilot automat și pun în balanță tot ce vedem în jur.

Că cineva este îmbrăcat într-un anume fel, că cineva este foarte gălăgios, că cineva dansează în mijlocul străzii, că cineva îți zâmbește creepy și insistent, sunt lucruri care ne trec automat prin cap și care ne predispun la a judeca orice, atunci când suntem înconjurați de alți oameni și situații.

Cum bine zice zicala:

Suntem foarte rapizi să judecăm și să vedem greșelile altora, dar nu și pe ale noastre. 

Și mai e una bună:

Înainte să îi judeci pe cei din jur, ai grijă să fii perfect. 

Acum câțiva ani, când am venit pentru prima dată în Londra, dintr-o țară ca Românica, unde este un fel de sport național să judeci și să vezi greșelile celor din jur, mintea mea a apăsat butonul de accelerație la judecat.

Era foarte mult material de judecat, indiferent de direcția în care priveam.

O mulțime de stiluri/oameni complet diferiți de tot ce știam și defineam eu ca fiind “normal”.

Eu știam ca fiind corect/normal ceea ce am văzut în țara în care am crescut, prin urmare, era un răspuns natural, pe care aș putea să afirm cu convingere că mulți de-ai noștrii veniți pe aici l-ar avea automat.

Fete cu păr de unicorn și codițe mov, sandale în picioare și fuste mini în plină iarnă la temperaturi de -, hairstyle-uri care mă băgau în sperieți, necunocuți care îmi ofereau diverse chestii pe străzi, comportamente super ciudate, chestii complet noi pentru mine, pe atunci.

Când am remarcat că judec tot felul de chestii, pentru simplul fapt că nu le-am mai văzut până atunci și nu intrau în norma mea de “normal”, mi-am dorit să mă schimb.

Totul a început când am observat că tot ce eu vedeam ca ciudat și de speriat, era, de fapt, normal, pentru cei ce locuiau aici.

Cum, de acum, locuiam și eu aici, mi-am dorit să găsesc o portiță să îi accept pe toți așa cum sunt și să mă prind în plină acțiune mentală, când creierașul meu decide să judece ceea ce vede.

După ce am citit tot felul de cărți de psihologie și dezvoltare personală, am descoperit o strategie care, nu numai că funcționează de minune, chiar și azi, dar care a făcut toată tranziția mea de la o persoană care obișnuia să judece persoanele, într-una care acceptă toate ființele umane fix așa cum sunt, super mega amuzantă.

Atunci când judeci o persoană nu spui cine este aceea persoană, spui cine ești tu. 

Fix de la ideea asta a plecat această strategie.

Ca mine! 

Mi s-a părut un concept tare, care mă va trezi la realitate rapid, de fiecare dată când deraiez în tipare de comportament vechi, care nu rezonează cu persoana care vreau să fiu.

Vrei să recunoști sau nu, sunt convinsă că și tu judeci, și tu pui la pământ câteodată persoane din jurul tău, fie și doar silențios, în mintea ta.

De ce faci asta?

Pentru că asta am fost învățați să facem de mici.

Așa am fost “pregătiți” pentru viața de adult.

E alb sau negru, bun sau rău. Nu există cale de mijloc. – spuneau cei din jur.

S-ar putea să-ți placă și:  Start și finish. 28 Hard Challenge, ziua 17

Încearcă asta:

De fiecare dată când îți vin gânduri să judeci sau să pui la pământ o anumită persoană, adaugă aceste două cuvinte la sfârșitul gândului tău: CA MINE!

“Persoana asta este atât de dependentă de control… ca mine.”

“Tipul ăsta e așa plictisitor… ca mine.”

“Chestia asta e atât de nepoliticoasă… ca mine.”

Pe măsură ce te observi cum judeci, vei observa un zâmbet sau chiar o porție de râs – pentru că te incluzi și pe tine în judecată – să recunoaștem acum, toți putem fi dependenți de control, plictisitori sau nepoliticoși, etc.

Dacă vrei să iei exercițiul ăsta la nivelul următor, te provoc să te gândești la cineva din viața ta, pe care nu placi, nu respecți, care pare să atragă o reacție negativă puternică în tine.

Ce anume din acea persoană declanșează reacția asta negativă?

Fii sincer, curios și cât de detaliat în decriere poți.

Acum, imaginează-ți că persoana respectivă reflectează înapoi spre tine ceva ce tu negi despre tine.

De exemplu, dacă simți că cineva este neautentic sau fals, fii sincer și întreabă-te unde în viața ta poate ești inautentic.

Se întâmplă să eviți să exprimi ceea ce simți ca să eviți conflictele cu orice preț?

Se întâmplă să spui da, când, de fapt, vrei să spui nu?

Ori, dacă îți imaginezi că cineva este egoist și arogant, poți să te gândești la momente când și tu ai fost egoist – poate chiar și doar gândul că nu ești deloc ca persoana respectivă. Nu e un pic arogant din partea ta?

Cum am spui și voi repeta mereu:

Perfecțiunea nu există.

Nimeni nu este perfect. Pentru nimeni nu este ușor.

Toți avem propriile provocări.

De cele mai multe ori, acele provocări sunt interne.

Prin urmare, habar nu avem prin ce trec oamenii din jur.

Te provoc să te dezbraci de ideea de a fi perfect și să îmbraci ideea de a fi uman, autentic și unic în propriul tău mod.

Te provoc să faci o pauză, să respiri profund și abia apoi să decizi dacă vrei să judeci sau să critici oamenii din jur.

Tuturor ne-ar prinde bine mai multă umanitate, compasiune și empatie.

Perfectă? Nu, mulțumesc!

Prefer să fiu reală, cu greșeli, cu imperfecțiuni, cu stângăcii, să spun lucruri stupide când nu ar trebui, să râd când nu ar trebui, să-mi vindec cicatricile lăsate de oameni care m-au rănit, să fiu nebună și să mă bucur de nebunia mea în fiecare clipă.

Prefer să fiu reală, umilă și bună.

Prefer să recunosc când încă mai am de lucru să ajung acolo unde vreau să fiu.

Fix asta este esența vieții!

Imperfecțiunea, căzăturile urmate de scuturarea de praf, greșelile și lecțiile venite la pachet cu ele, oamenii care îmbrățișează această imperfecțiune și nu renunță la tine oricât de tulburi devin apele.

Esența vieții este să ne susținem unii pe alții, cât ne limpezim apele, ca, mai apoi, să le unim și să le folosim în folosul unui bine comun! – citat de Cristina Joy 😁

Tu, ei, noi!

Toți suntem #CaMine 💖

Deci?

Te alături și tu la construirea unei lumi în care suntem mai înțelegători, mai buni și mai deschiși cu cei din jur?

În final, suntem toți la fel, doar că la diferite niveluri în jocul ăsta numit viață.

Ne-ar prinde bine să ne ajutăm reciproc în evoluția noastră. 🌈

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *