Cum îți spuneam, tot soarele de Roma a apelat la mine, așa că am devenit rac, iar acum îmi schimb pielea. :)) Nu e ca și cum nu ar fi evident din poze. :))
Dacă tot auzisem atât de multe și despre Lido di Ostia, am zis să petrec ceva timp și aici, să văd cum e.
Cum ajungi aici? La fel de simplu ca și la Cristoforo Columbo.
Vezi aici harta metrou și cum ajungi cu 1,5 Euro, simplu și rapid.
Singura diferență e că de la Piramide, după ce iei trenul în direcția Cristoforo Columbo, nu mai cobori la cap de linie, ci la stația Lido di Ostia.
De acolo, cum lași gara în spate, practic ții înainte pentru că plaja este drept în față.
Dacă sunt construcții și nu poți continua în față, poți face stânga sau dreapta, după care continui tot în fața și vei da de plajă, orice drum ai alege.
E cam un km și un pic de mers pe jos.
Odată ajuns, vei vedea că acolo sunt la putere plajele publice, total opus ca în Ostia, unde majoritatea erau plaje private.

La prima vedere, locul era foarte aglomerat și înghesuit, fix cum nu-mi place mie.
Un fel de Mamaia, zona Cleopatra. :))

Și cu locurile de parcare era o provocare, pentru că nu mai aveai unde să parchezi.
Evident că foarte multe mașini erau de… România! :))
Am auzit la lingua rumena cel mai mult aici. :))
Cel mai popular hotel din zona este Hotel Belvedere 3***.
De la el doar traversezi și ai intrat direct pe plajă.

Înainte să traversezi, poate vrei să știi de ce îi zice Belvedere.
Voila! Celebrul ponton este chiar în față, iar stânga și dreapta ai plajă cât vezi cu ochii.

Dacă îți place să mănânci sănătos, trebuie să-ți spun că fix cum ieși din hotel, în partea dreaptă ai… Mc Donalds. :))
Dacă ai mâncat sănătos, partea bună e că doar traversezi și deja apar opțiuni să treci peste mica scăpare. :))
Sunt o mulțime de sporturi pe care le poți practica pe plajă, iar lumea este mega prietenoasă și sociabilă.

Mi-am găsit și un loc preferat pe pontonul de la Lido di Ostia și de acolo mă amuzam cum adulții se chinuiau să înoate sau se jucau în apă… până la genunchi. :))

Plaja lor de lângă ponton este cu apă foarte mică și probabil se adâncește brusc, pentru că au pus pietre de delimitare, acolo unde îți trece de genunchi. :))
E un fel de piscină uriașă… pentru copii, dar plină de adulți. :))

Am găsit și plaje private, cu verdeață și liniște, exact la fel de libere și  relaxate ca în Ostia.
Zău că nu-s fițoasă, dar îmi place spațiul! :))

Au și ei foarte multe centre balneare, cel mai popular din Lido di Ostia este Battistini.
Ce să zic? Plin de români și aici!  :))

Am luat-o la explorat, pe jos, și mergând spre Porto Turistico di Roma, practic în partea dreaptă cum ajungi la plajă, am descoperit că sunt zone unde sunt tot mai puțini turiști pe metru pătrat.
Dezavantaj? Sunt pietre uriașe în apă și nu prea te poți bălăci! :))

Ce mi s-a părut amuzant e mesajul ăsta, care era tradus prost și în limba româna, dar… gestul contează! :))
Scăldat nu sigur pentru lipsa de serviciu de salvare!
Pff… la câți români sunt pe acolo, ei au ales Google Translate! :))
Mno, ce contează? Mesajul l-am înțeles!  :))

Îmi pare rău de calitatea pozei, dar am avut un mic moment de lene și am preferat să dau zoom. :))

M-au impresionat salvamarii zonei.

Waaa… cât e cuminți, ascultători și atenți la ce se întâmplă pe plajă erau.
Au salvat multe vieți și nu pot decât să mă înclin și să spun că îi ador!  🙂
Dacă nu ai răbdare să iei la picior toată zona, îți spun că există și un bus care traversează toată faleza și ajunge în Porto Turistico di Roma, bus 062.

Biletul este tot 1,5 Euro și îl poți lua de la magazinele din intersecțiile mai măricele.
Eu sunt genul ăla de om care umblă pe jos până îl ard tălpile, ca să vadă cât mai multe lucruri.
Dacă e să fiu sinceră, locul meu preferat de cazare din Lido di Ostia e de departe Barcelo Aran Blu.
Nu neapărat pentru că este de 4****, asta nu prea contează la mine, eu sunt fascinată de priveliști frumoase, de apusuri frumoase, de locuri cu vedere la mare.
Camerele cu vedere la mare sunt geniale. Dacă mai pun și balconul spațios, unde-ți poți bea liniștit cafeaua sau freshul de fructe, e genul meu de mic paradis.

Uite așa arată un apus de acolo, iar vederea este fix la Porto Turistico di Roma.

Italienii au o slăbiciune pentru mâncarea asta sănătoasă de la Mc Donalds, pentru că da, cum ajungi în Porto Turistico di Roma, dai nas în nas cu un alt Mc. :))
Și mie îmi place la Mc acolo. De ce? Pentru că au Wi-fi gratuit, care merge decent și funcționează fără să-ți ceara 100 de informații cum e în majoritatea zonelor din Roma. :))
Portul este mult mai mare ca cel de la noi din Constanța, dar nu m-a dat pe spate, e ok și cam atât.

Ce mi-a plăcut e că sunt foarte mulți pești aproape de mal și îi poți admira în voie.
Copiii erau cei mai încântați. Bine, recunosc, și eu! :))

Ce găsești în Porto Turistico di Roma?
Multe magazine de suveniruri, gelaterii și ceva restaurante.
La capitolul restaurante în port, stăm mult mai bine ca ei, aș zice că și la capitolul turiști.
Era puțină lume, iar restaurantele 4 la număr.

Partea bună? Te poți plimba în voie și poți mânca liniștit, fără să-ți faci griji că trece cineva prin fața ta și se uită ce și cât mănânci! You know?!  :))
Cam așa arăta aglomerația din port. 🙂

Tot prin port am găsit și niște obiecte de artă interesante.

Dacă e să-ți recomand unde se mănâncă bine fructe de mare, cu un peisaj demențíal, seara, pe plajă, îmi vine în cap un singur loc, L`Ostrica Pazza.
E un loc romantic, îți mai aprind și lumânări pentru decor cei de acolo, dar, dacă ești singur, le apreciezi sau le ignori și tot ce contează e că ți-e foame!  :))
Ce mai poți face și vedea în Lido di Ostia?
Școala de Surf – a rămas pentru data viitoare, pentru că nu am mai avut timp.
E pe listă de ceva timp, așa că trebuie bifată cât mai repede.  :))
Parcul de Aventură din Lido di Ostia. Nu am mai avut timp nici pentru el, deși mi-a spus cineva fascinat de astfel de locuri că e mai simpluț decât astea ale noastre din România.
Pff… eu vreau mai grele, trebuie să mai caut!  :))

S-ar putea să-ți placă și:  Cum să vizitezi tot globul în 3 zile la Londra

Centrul Olimpic Fijlkam

Tor San Michele

O înghețată bună și un peisaj din vremurile apuse găsești la Borghetto dei Pescatori.
Este o zonă cu specific pescăresc, unde vezi foarte multe ambarcațiuni vechi, plase și echipamente pentru pescuit.
Acolo ai ocazia să auzi povești autentice despre loc, direct de la localnici.

Locul de promenadă este aglomerat doar când sunt evenimente.
Ocazional se organizează concerte în aer liber, cinema în aer liber, mișcă lucrurile și pe acolo. 🙂

Vrei film și puțină distracție și acolo nu se întâmplă nimic?
Atunci poți merge la Cineland, pe Via dei Romagnoli 515.
Designul este un pic impresionant! :))

Ce mai poți face acolo?
Te poți juca biliard și există și un loc de joacă pentru copii.
Cam atât cu Lido di Ostia.
Sper să-ți fie utile informațiile. 🙂
Dacă ai fost și ai și alte recomandări, te rog să le lași în comentarii, poate le bifez și eu data viitoare când ajung pe acolo. 🙂

3 Replies to “Cum e prin Lido di Ostia și Porto Turistico di Roma

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *