Înainte să începem cu rezoluțiile astea clasice cu New year, new me…. bullshit, pe care toate lumea le spune, dar pe care nimeni nu le aplică, hai mai bine să-ți reamintesc ceva ce îmi place să-mi reamintesc mie la sfârșit de an.

Ce?

Că nu datorezi nimănui nimic, că nu trebuie să devii ceva anume, că ești suficient și perfect așa imperfect cum ești, că nu datorezi explicații nimănui pentru modul cum îți trăiești viața și pentru ce ai realizat sau nu ai realizat până acum, că nu trebuie să demonstrezi nimic nimănui, că nu trebuie să fii la fel ca ceilalți, că singura persoană la care trebuie să te raportezi și pe care trebuie să o impresionezi, să o dezvolți și să o crești ești tu.

Am o vorbă care îmi place maxim.

Nu trebuie să mă placi, nu sunt un status de Facebook.

Reține că e imposibil să fii pe placul tuturor și că asta este foarte ok.

Ce-mi pasă mie? Să fiu pe placul meu. Să îmi placă omul care sunt și care îmi doresc să devin.

Cel mai important lucru?

Să fii tu și să rămâi același tu autentic în orice moment al vieții.

Dacă ți-ai propus lucruri mari și chiar îți dorești o schimbare în 2018, nu mai aștepta 1 ianuarie, ziua de luni&co., cel mai bun lucru pe care poți să-l faci pentru tine e să te apuci de acum, de azi, din acest moment, să lucrezi la ele.

Doar așa vei face cu adevărat o schimbare.

Când amâni lucrurile, cresc foarte mult șansele să nu le mai faci.

Cum faci ca să te apuci imediat de treabă? Cu regula celor 5 secunde.

Să ne înțelegem. Nu vorbesc de cele 5 secunde în care poți ridica mâncarea de pe jos fără ca aceasta să fie contaminată cu bacterii, habar n-am dacă așa e.

Vorbesc de regula celor 5 secunde a lui Mel Robbins care spune așa:

S-ar putea să-ți placă și:  Ești dependent de Social Media? Uite de ce și soluții!

Dacă ai un instinct de a te apuca de treabă pentru un scop, e musai să te miști, fizic vorbind, în 5 secunde, altfel creierul tău îți va stopa acest instinct.

Când simți că eziți să faci ceva înainte de a te apuca de treabă efectiv, numără 5, 4, 3, 2 ,1, GO… și apucă-te de treabă!

Dacă nu acționezi, vei rămâne doar cu intenția și nu vei schimba nimic.

Regula asta te ajută să faci un lucru simplu, te ajută să previi ca mintea ta să lucreze împotriva ta.

De asta e musai să începi, să te miști, să faci ceva înainte să-ți pui singur limitări și să-ți găsești scuze.

Cum ai ajuns la 1, fă ceva fizic. Mișcă-te, sari într-un picior, dă din mâini… ahahaha, eu râd, tu fă ce vrei, numai pune-te în mișcare.

Doar așa te forțezi să faci chestiile mai grele, cele de care nu ai chef, cele de care te temi sau pe care le eviți.

Să-ți dau un exemplu.

Să spunem că vrei să te trezești la 5 dimi. Pui alarma să sune.

De când ai deschis ochii ai fix 5 secunde să reușești.

Dacă nu te dai jos din pat în primele 5 secunde, sunt 99% sigură că vei da snooze și vei adormi la loc.

Partea nasoală când faci asta e că te trezești mai târziu și mai obosit decât erai la 5 când a sunat ceasul.

Ce trebuie să faci?

Sună ceasul. Număra 5, 4, 3, 2,1 și sari din pat. Așa reușești sigur!

Simplu, nu?

Cum ar zice un mare filozof contemporan: “Succesuri!”

3 Replies to “Nu mai amâna lucrurile. Regula celor 5 secunde

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *