Găsesc câte un mic paradis peste tot pe unde merg, dar paradisul ăsta de la Green Village Resort mi-a depășit cu mult așteptările.

Fiecare dintre noi are propriile motive atunci când alege o destinație de petrecut timpul liber.

Eu sunt fascinată de locurile inedite, care se diferențiază de tot ce mi-e cunoscut.

De Green Village am auzit abia vara asta. Toți spuneau că e un loc diferit de tot ce găsești în Deltă  și cel mai mult îmi doream să înțeleg de ce toți laudă locul ăsta și de ce spun că aici aventura, activitățile distractive și natura sălbatică se îmbină perfect cu relaxarea și confortul.

Localizat în Sfântu Gheorghe, locul unde Dunărea se întâlnește cu Marea Neagră, am descoperit aici, în urmă cu ceva zile, un colț de paradis, o oază de liniște, un loc perfect pentru evadarea din cotidian, un loc unde creativitatea și inspirația mea sunt la cote maxime, dar și un loc unde te poți distra în voie.

De ce m-a impresionat locul ăsta?

Pentru că este diferit și fix pe sufletul meu. Sunt atâtea opțiuni și activități, că indiferent ce cauți… aici găsești sigur!

Din prima secundă când am ajuns, am avut așa un sentiment de liniște, de acasă, de întoarcere la simplu, că ziceai că m-am reîntors, nu că sunt pentru prima dată acolo.

Poate și pentru că mare parte din copilărie mi-am petrecut-o la țară și aici sunt păstrate atât de bine multe lucruri tradiționale.

Am strâns cu ușurință 50 de motive să mergi la Green Village și tot atâtea pentru care abia aștept să revin:

  1. Este un loc unic în Europa. Locul unde găsești și Marea Neagră și Delta Dunării în același peisaj. Am o slăbiciune pentru plajă, pentru plimbările pe plajă, pentru sunetul valurilor, la fel cum am și pentru Deltă. În toată agitația mea, așa îmi găsesc eu liniștea. Dar să le ai pe amândouă în același loc e #foodforthesoul, cum îmi place mie să spun. Cu așa apus am fost întâmpinată în prima zi.
  2. Este accesibil numai cu barca sau cu elicopterul. Este prima locație de acest gen pe care am vizitat-o și m-am simțit efectiv ruptă de tot ce înseamnă viața cotidiană. Transferul cu barca resortului se face de la Murighiol, durează 60 de minute, iar bagajele sunt etichetate, depozitate la cală, iar apoi livrate direct în cameră. Cum ajungi la punctul de îmbarcare? Simplu! De la ieșirea din Murighiol spre Dunăvățul de Jos faci stânga, ții drumul până vezi un indicator Green Village, care te direcționează dreapta. Apoi ții drumul, până vezi pe partea stângă bariera și parcarea. Acolo este Pontonul Star 2000. De acolo se face îmbarcarea și tot acolo îți poți lăsa mașina în siguranță. Taxa de parcare este 15 lei/zi. Mi-am început călătoria într-un mod amuzant. Lumea venea la mine și mă întreba dacă sunt Cristina. Eu le spuneam că da, doar că nu înțelegeam de unde mă știu și chiar mă simțeam aiurea că nu-i recunosc.  Ca să aflu că ei o căutau pe Cristina… de la Green Village.
  3. Primirea de la Green Village Resort este călduroasă. De la ponton ești întâmpinat de oameni veseli și zâmbăreți, care te conduc către recepție, unde ești așteptat cu o pălincă tradițională, iar voia bună apare instant. Jur că și ea zâmbea, dar cred că a vrut să fie mai serioasă pentru poză.
  4. Camerele au un mobilier specific, făcut cu mult bun gust, care păstrează din căldura culorilor Deltei. Sunt spațioase, dispun de TV, aer condiționat, minibar și terasă cu vedere la lac.  Îmi plac lucrurile simple și de efect. Reacția mea când am intrat în cameră? Un “Ce frumooooos!” din toată inima! Totul e simplu, dar diferit de tot ce am văzut până atunci. Locul de unde nu mai plecam? Terasa! Deja mă vedeam dimineața la cafea acolo. Iubesc locurile cu priveliște!
  5. Locația este Green pe bune, nu doar cu numele. Totul este construit din materiale durabile și 100% ecologice, locale și prietenoase Deltei. Drept urmare, camerele nu sunt antifonate și e ușor să auzi ce se întâmplă în jur. După 2 nopți aici, pot să-ți spun cu mâna pe inimă că și asta e altceva, e diferit și este mega distractiv. Totul depinde de cum privești lucrurile. În prima dimineața încercam să intru la duș și am ieșit de două ori din baie ca să opresc alarma unui telefon care se auzea. Doar că nu era al meu și nu era la mine în cameră, deși puteam să jur că e. Râdeam singură de cât de fraieră sunt. Totul e green aici, până și produsele de la baie sunt green.
  6. Resortul se întinde pe 30.000 de mp și cuvintele de bază sunt natură, lux, bun gust și atenție pentru detalii.
  7. Raportul calitate-preț este excelent. Te poți convinge aici.  Înainte să ajung acolo, citisem pe net că prețurile sunt mari. Cred că mentalitatea este cea care trebuie schimbată. Trebuie să învățăm să apreciem calitatea și să plătim prețul corect pentru serviciile primite. In funcție de buget și dorințe, poți sta într-o vilă numai tu, poți alege bungalow-uri, penthouse-uri, apartamente de 2 camere, garsoniere cu terase și vedere către lacurile și canalele Dunării. Mie raportul calitate-preț mi se pare cel corect.
  8. Tot în cadrul Green Village Resort există și Green Dolphin Camping, unde te poți caza în căsuțe sau poți campa în corturi la prețuri mici, de la 3 Euro/ pers/ cort sau 6,5 Euro/pers/ casuță, dar cu servicii de calitate maximă.
  9. Vei simți că ai ajuns în paradis și-ți vei aminti instant cât de simplă e viața. Totul este verde, calm, liniștit. Devii zen instant.
  10. Te poți relaxa în voie în hamace. Locul meu preferat! De la atâta peisaj frumos și atâta relaxare, pe mine m-a lovit creativitatea și mi-au venit idei noi. Așa s-au născut noi proiecte, de care îți povestesc curând. Am zis că e musai să revin periodic pentru doza de inspirație.
  11. Ești înconjurat de oameni care fac totul la nivel de excelență. Ți se zâmbește autentic, oamenii sunt interesați pe bune să te simți bine, ți se vorbește foarte frumos, ești servit rapid și ireproșabil, se caută rapid soluții pentru orice solicitare specială. Ba chiar cei de la bucătărie s-au trezit și mai devreme următoarea zi, ca noi să ne bem cafeaua înainte de a ieși cu barca la răsărit. Mă înclin când văd că se poate și la noi!
  12. Mâncarea este o experiență în sine. Aici am mâncat prima data ciorbă de perișoare de pește… demențială! A urcat fulger în topul meu, iar eu mănânc ciorbă de pește de foarte puțin timp. Am experimentat tot felul de deserturi, diferite de tot ce găsești în alte locuri. Trebuie să încerci ca să înțelegi ce zic.
  13. Îți retrăiești viața simplă din copilărie. Chiar și pentru câteva zile. E suficient să faci o plimbare în sat, să stai de vorbă cu localnicii și să admiri străzile neasflaltate pe care încă se merge desculț.
  14. Te poți plimba prin împrejurimi cu biciclete de la Resort.
  15. Poți experimenta plimbarea cu trocariciul. Este transportul în comun din sat spre plajă care se face cu un tractor cu remorci. Costă 5 lei dus-întors și e clar o experiență de bifat.  Trocariciul nu mai circula când am mers noi, așa că am ajuns pe plajă cu o mașină de la Resort. Plaja e la maxim 10 minute de mers pe jos, dar recunosc că a fost mai distractiv la îngrămădeală. Poza nu e așa reușită, dar atmosfera de pe drum jur că a fost!
  16. Prinzi un apus superb și diferit de cele cu care ești obișnuit.
  17. Te bucuri de simplitatea și bunătatea oamenilor de acolo. Mai aveam 2% baterie și până covingeam telefonul să facă o poză, treceau toate bărcuțele prin dreptul soarelui care apunea. Așa că l-am rugat pe un nene care tocmai trecuse, să mai dea o tură cu barca, ca să fac și eu o poză. S-a întors din drum și a mai trecut încă o dată încet, doar ca să pozez eu lejer. Lucruri simple care se transformă în amintiri frumoase. 💖
  18. Te minunezi de inteligența animalelor.  După apus, ne-am întors pe jos spre Resort. Era ora de întoarcere de la păscut a văcuțelor. Fiecare văcuță se oprea în dreptul porții ei și aștepta cuminte să fie primită în curte.
  19. Admiri Poșta din sat și îți amintești cu nostalgie de vremurile când trimiteam scrisori și vederi. Nu mi-a venit să cred că mai există așa Oficiu Poștal.
  20. Poți merge la “Mall”, locul unde găsești mereu localnici glumeți și bine dispuși… așa este denumit singurul supermarket din Sfântul Gheorghe.
  21. Excursie la vărsarea Dunării în mare cu căruța trasă de cai. Nu știu alții cum sunt, dar experiențele astea simple pe mine mă încarcă cu bucurie pură.
  22. Yoga și meditație. Eu sunt foarte agitată de fel și îmi place tot ce e cât mai activ, cu muzică, cu greutăți, cu mișcări energice, mai pe turbo, dar am încercat și Yoga la 7 dimi și parcă m-am mai liniștit puțin… pentru câteva minute.  E de încercat!
  23. Sală de fitness. Dacă nu poți sta locului nici când schimbi peisajul.
  24. Birdwatching. Că doar le admiri sau le și pozezi, aici găsești o diversitate mare de păsări rare.
  25. Excursii cu barca pe canale până la Sulina, la Gura Portiței, Caraorman, Epava Tuzla, Insula Sacalin cu colonia de pelicani, Pădurea Letea sau canalul Erenciuc, cu singura rezervație de arin negru din Europa. O experiență care e de bifat când ajungi aici. Noi ne-am plimbat pe canale, am ajuns la Insula Sacalin, dar voi reveni cât de curând pentru că îmi doresc mult să ajung și la Pădurea Letea.
  26. Pescuit. Găsești la recepție tot ce ai nevoie pentru o sesiune de pescuit.
  27. Loc de joacă cu activități pentru copii. Ai un loc special amenajat unde îți poți lăsa copilul la activități, iar tu te poți bucura de puțin timp doar pentru tine.
  28. SPA. Ambient perfect, muzică relaxantă și răsfățul ajunge la next level.
  29. Piscină și Jacuzzi.
  30. Cinema Indoor și Outdoor. Abia aștept vara viitoare să văd cum e la cel outdoor. Cel indoor este primul cinema privat pe care l-am testat și e wow.  De fapt, sunt 3 săli de cinema indoor. Totul este nou, sălile zici că sunt scoase din cutie, ecranul este uriaș, sonorizarea fix cum trebuie și pentru a viziona filme acolo trebuie doar să anunți la recepție.
  31. Volei și fotbal pe nisip. Mai ales pe o plajă sălbatică ca cea de la Sfântu.
  32. Circuit gastronomic, organizat de Resort, cu mese tradiționale în sat.
  33. Ai grădina organică în cadrul Resortului. Asta chiar m-a impresionat. Găsești roșii, morcovi, salate. Ce mai? Green până la capăt!
  34. Ai Entertainment Center cu acces gratuit la tenis de masă, darts, biliard, remi, table, șah, jocuri de societate.
  35. Plimbare cu caiacele. Mi-am făcut debutul abia anul ăsta pe lacul Limanu și de atunci repet cu entuziasm experiența.
  36. Tir cu arcul. Sunt deja un mic și modest expert și îmi place maxim.
  37. Lecții de gătit. Ai ocazia să înveți cum să duci acasă gustul preparatelor tradiționale.
  38. Muzică live. Sâmbătă seara am avut parte de muzică folk live și chiar mi-am amintit de vremurile când mergeam în aplicații cu Școala de Munte și încheiam ziua în același stil.
  39. Discotecă. Dacă ai chef de distracție, nu-ți imagina că nu-ți poți face de cap și aici.
  40. Călărie. Am luat lecții de călărie la Sighișoara și mi-e foarte drag să călăresc, doar că sunt atâtea activități pe care le poți face aici, că-ți trebuie minim o săptămână să le bifezi pe toate. Visez cu ochii deschiși la o plimbare cu calul pe plaja sălbatică de aici.
  41.  Ski Nautic. Deja m-am pregătit sufletește pentru experiența asta. Va urma.
  42. Canoe. Tot anul ăsta am încercat prima dată, îmi place și îți recomand să încerci.
  43. Nordic Walking este un sport care combină plimbările cu intensitatea unui exercițiu fizic, accesorizat cu bețe ca cele de ski.
  44. Badminton pe plajă sau în curtea Green Village.
  45. Book Lounge. Daaaa! Găsești chiar și cărți, reviste și sală de lectură în cadrul Resortului.
  46. Degustări de vin. Laguna Brasserie este locul unde găsești un vin atent selecționat. Nici vișinata de la Restaurant, recomandată înainte de masă, nu e de neglijat. I-am cam prins gustul.
  47. Foc de tabără pe plajă. Am făcut prima dată acum câțiva ani în Vamă și de atunci sunt fan al acestei experiențe.
  48. Escapade secrete. Vrei să faci o surpriză persoanei cu care ești acolo? Echipa din Resort este pregătită să te sprijine inclusiv pentru escapade cu cortul pe plajă, cină romantică în foișor sau orice alte idei îți mai vin.
  49. Surprize și evenimente speciale. Cereri în căsătorie pe plajă, nunți, teambuilding-uri, aniversări. Chiar auzeam povești de la staff cum că s-au întâmplat tot felul de lucruri drăguțe aici.
  50. Gift Shop propriu. E simplu să iei o bucățică din acest colț de rai cu tine. Aici găsești de la căni, agende, magneți de frigider, până la pelerine de ploaie ambalate genial sub forma și dimensiunea unei mingi de tenis.
S-ar putea să-ți placă și:  Plajă la Roma? Da, da! Uite locul meu preferat!

Sincer?! Cred că-i cel mai complet și complex resort din Delta Dunării!

Daaa! Chiar sunt foarte multe motive să vii și să tot revii aici și m-am despărțit greu de peisajul ăsta.

Tocmai a devenit unul din locurile mele preferate, așa că voi reveni aici să lucrez în liniște, să-mi caut creativitatea și cu siguranță vor urma povești cu experiențe bifate și alte lucruri descoperite aici.

I`ll be back! 

Eu și Arnold ce mai suntem!

P.S.: Urmează curând și partea video, așa că stai pe aproape!

6 Replies to “50 de motive să mergi la Green Village Resort

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *