Constanța Dance Bloggers 2017. Și bloggerii dansează!

by - 31 iulie


Ce făceam noi duminică la 7 dimineața?
Dansam, evident! :))
Duminica este zi de realxare, daaar, pentru că este singura zi când avem timp de activități extra, ne-am văzut pentru al treilea an consecutiv la Constanța Dance Bloggers.

S-au trezit și au reușit să ajungă Cami, FabiolaAguritzaElena.


Surpriza întâlnirii a fost Gabriela Filimon, de la Yves Rocher.


Gabi este un om fix pe sufletul meu, am cunoscut-o acum ceva vreme, am rezonat din prima secundă și emană o energie pozitivă și o bunătate, pe care nu ai cum să nu le remarci.
A aflat despre eveniment și a zis că, dacă reușim să ne trezim așa dimineață, într-o zi de duminică, merităm un premiu.

Și așa ne-am ales cu câte o cafea, doar că nu de băut! :))
 Cum a zis? 
E atât de natural, că poți să-l bei!
Și la cum mirosea, fix asta ne venea să facem, mai ales că nimeni nu apucase să bea cafeaua.


De fapt este un gel de duș cu cafea, din ingrediente naturale, care miroase genial a cafea și pe care eu îl tot folosesc, cam de când am cunoscut-o pe Gabi. De la ea am aflat de existența lui. 

Ce presupune această provocare la dans lansată bloggerilor constănțeni?
Se ia una bucată de blogger, se învață o coregrafie ușor de urmat și se filmează rezultatul.
Cum a fost filmarea?
Ca în fiecare an, megadistractivă! :))
Am râs, am glumit, ne-am încurcat, ne-am încurcat din nou și am încheiat tot cu râs, ca să ne meargă bine! :))
Haha... numai eu știu cum îmi spuneau că nu le iese, că nu se sincronizează, că nu pot... și în final făceau fix cum trebuie.
Aud asta tot timpul și de obicei aștept să-și dea singure seama că pot și le iese.
Ce-a ieșit?
Vezi mai jos!
Mulțumesc, fetelor, pentru că v-ați trezit așa devreme și bravo, Elena, că ai reușit să te mobilizezi așa bine, cu 3 copii. Ești un exemplu pentru cei care găsesc scuze când nu reușesc să se trezească! :)
Dans, bloggerițelor! :))

S-ar putea să-ți placă și

0 comentarii