De ce e bun sportul în aer liber?

by - 28 iunie


De ceva ani încoace, cum se încălzește, cum încurajez lumea să iasă la mișcare în aer liber.
Fie că e mersul pe jos, alergarea, voleiul, baschetul, fotbalul, tenisul, ciclismul, orientarea turistica, golful, rugbyul, toate te mențin în mișcare, deoarece te obligă să alergi, să sari și să te apleci, a­proape non-stop.
Tot de câțiva ani fac și antrenamente de Kangoo Jumps în aer liber. 
Multe persoane au o problemă cu a face mișcare în aer liber, din diverse motive.
Le e rușine că i-ar putea vedea cineva cunoscut, le e teamă că vor râde cei din jur de modul în care se mișcă sau execută mișcările și câte și mai câte alte motive am întâlnit.
Ei bine, eu nu judec pe nimeni, iau pe fiecare așa cum este, dar când motivele mi se par absurde, încerc să le explic și punctul meu de vedere, cu argumente solide.
Oricum ar fi, consider că persoanele care contează cu adevărat, te vor sprijini întotdeauna în ceea ce vrei să faci. 
Eu zic că sportul în aer liber are o mulțime de beneficii și că aceste beneficii ar trebui să te facă să ieși un pic din zona de confort și să faci ceva diferit.
Iată câteva din beneficii :
- îmbunătățește atenția și puterea de concentrare 
- slăbim mai ușor, ne energizăm și ne ținem mai ușor de programul de sport pentru că outdoor este mult mai plăcut ca în sală
- recuperare fizică mai rapidă ( un antrenament în aer liber la soare s-ar putea să îți aducă ceva beneficii în cazul unor răni și accidentări minore.)
 - antrenamente mai intense în aer liber
Sportul în natură, în special sportul de grup, presupune punerea în mișcare a mai multor grupe musculare decât am antrena la sala de fitness, indiferent că vorbim de antrenamentele cardio sau antrenamentele cu greutăți. Mai mult decât atât, cei care se angreneaza într-o activitate sportiva în grup nici nu vor simți cum trece timpul și cum oboseala își spune cuvantul, pentru că vor fi prea ocupați să socializeze și să glumească cu ceilalți participanți.
- echilibru și coordonare  
În general, sportul pune accentul pe echilibru, forță, rezistență și coordonare, ceea ce înseamnă că vei fi constant pus în situația să te lupți cu zona ta de confort, iar asta nu poate fi decât un lucru excelent.
- natura este un remediu natural pentru depresie 
Sportul este un excelent antidot pentru depresie și constituie o provocare pentru sistemul nervos central si creier, ceea ce duce în mod cert la reducerea stărilor de anxietate.
Sportul are efect antiaging 
Sportul asigură un bun control al greutății corporale, întărește sistemul osos și muscular, întărește sănătatea sistemului cardiovascular, menține echilibrul psihic și, dupa ultimele studii, se pare că are un puternic efect antiaging.
Vei avea risc mai scăzut la îmbolnăviri 
 Sportul în aer liber este sănătate curată !
Ca argument BONUS îți mai amintesc și că expunerea la soare înseamnă și asigurarea nivelului de vitamina D, atât de necesara femeilor pentru fixarea calciului in organism.( Atenție ! Doar în orele în care soarele nu este puternic și dăunător ! )
Dacă te-am convins, nu-ți rămâne decât să-ți alegi un sport preferat și să ieși la mișcare !
Dacă ești din Constanța și vrei să faci ceva diferit, tocmai am lansat o provocare iubitoarelor de Kangoo Jumps.
În fiecare zi de luni, vom începe săptămâna cu înviorarea la o clasă de Kangoo Jumps în aer liber, la ora 7:00 ( da, dimineața) , la Cazino.
Toate detaliile și programul antrenamentelor outdoor pe care le organizez pe timp de vară le găsești aici : Joy Fit & Dance Constanta 



S-ar putea să-ți placă și

0 comentarii