Ziua Altfel in centrul de plasament. Săptămâna 5

by - 18 aprilie


Pentru că săptămâna asta în școli este Școala Altfel, am zis azi să fac și eu Ziua Altfel cu copiii mei de la centrul de plasament.
Ziua a început cu aceeași primire călduroasă și cu îmbrățișări.
Pff.. îmi oferă atâta afecțiune copiii aștia !
Pentru că azi am zis că este Ziua Altfel, ne-am montat zâmbetul pe buze și am ieșit în curte.
Copiii m-au ajutat să aduc boxa și s-au ocupat ei să traga prelungitor, să avem muzică și afară.
Am copii de bază, foarte descurcăreți.
Și a început distracția.
Ne-am jucat mai întâi volei pe echipe.
Ne-am jucat rațele și vânătorii. ( Pe vremea mea jocul ăsta se numea cuci, o parte din noi stateam în mijloc și cei din laterale încercau să ne atingă cu mingea pentru a ne elimina din joc).
Copiii erau foarte familiarizați cu jocul ăsta, probabil îl joacă des, pentru că și cel mai mic din ei dădea foarte bine cu mingea și chiar a eliminat o bună parte din noi.
La primul joc am fost eliminată a treia, m-am bucurat să văd că încă mai am puțină viteză de reacție, dar copiii sunt foarte inteligenți și știu că daca grăbesc viteză cu care aruncă mingea, te amețesc și ești victimă sigură.  :))
Când a început să se încălzească foarte tare afară, ne-am mutat de pe terenul de sport , în foișor, la umbră.
Acolo era deja o altă gașcă de copii, care ascultau muzică și dansau.
Ne-am alăturat și noi lor și au fost foarte încântați. 
Și mai încântată a fost colega mea ,Geo, care nu ratează nici o ocazie de a mai învăța cate un pas nou de dans.
Cred că la sfârșitul programului de voluntariat voi face din Geo o mare dansatoare de toate genurile posibile și imposibile, pentru că se descurcă din ce în ce mai bine. Bravooo Geo !
La un moment dat cântam, dansam și jucam volei în același timp cu copiii  și mă întreabă una din fete "Cristina, dar tu de ce nu te-ai făcut vedetă ? "
M-am amuzat teribil și i-am răspuns în glumă că nu e timpul pierdut, poate mă fac acum la bătrânețe ...și toată lumea a început să râdă. :))
Vor înțelege și ei cu timpul că nu e împortant să fii vedetă , ci e important să fii un om de calitate.
Azi am avut ocazia să fiu mișcată din nou de un lucru simplu.
Copiii mei de la centru au vinerea asta spectacol de iepuraș la Maritimo.
Una din fete avea și o poezie de recitat , pe care o primise de câteva zile și pe care nici măcar nu o citise până azi. Tocmai o certa coordonatorul că nu o va mai recita la spectacol, dacă nu o învață.
În timp ce jucam volei , am auzit discuția cu coordonatorul lor, iar ea îi spunea că o va învăța mâine și că nu reușeste să o rețină.
Am simțit nevoia să întervin și să îi spun că nimic nu se învață din prima.
(Ea o citise o data și observase că nu o reținuse, nici nu prea avea cum, sunt puțini oameni cu o astfel de super memorie. Eu știu cel mai bine, care trebuie să repet de multe ori ca să prind ceva nou. )
I-am dat exemplul cu pașii de dans pe care i-am tot repetat cu ei până i-au prins ca să putem lega tot dansul, am insistat că sunt sigură că o poate învăța repede, dar că trebuie să aibă încredere în ea și să o repete până o reține.
Așa de bine a înțeles ce i-am zis, încât a plecat spre camera, în centru, spunând că se duce să învețe poezia și că se întoarce când știe poezia.
Ghici ce ?
S-a întors dupa aproximativ  10 minute cu poezia învățată.
S-a întors să o ascult. Am ascultat-o cu drag și cu entuziasm.
Nu-mi venea să cred că ce i se părea atât de greu, a devenit atat de rapid realizabil, doar pentru că am încurajat-o cum trebuie.
A recitat-o perfect, acum îi rămăsese doar să mai lucreze un pic la intonație, dar la partea asta nu o puteam ajuta, pentru că nu am avut niciodată mare talent la recitat poezii.

De fiecare dată când mă uit în ochii lor și le spun "poți", simt că ei chiar prind încredere în ei și că ei chiar simt cât de sincere sunt încurajările mele. Chiar cred în ei. Sunt niște copii minunați.
Pfff...par lucruri atât de mici poate, dar care mie îmi aduc atâta bucurie.
Azi mi-am retrăit copilăria alături de ei, au fost doua ore pline de jocurile copilăriei, de muzică , de dans , de veselie și zâmbete.
M-am simțit de vârsta lor azi și așa de frumos a fost.
Mi-am amintit cât de plăcut e să te joci jocurile copilăriei și să nu ai nici o grija.
Data viitoare vom face tot afară și după lecțiile de dans , engleză și geografie, ne vom juca de fiecare data și câte un joc al copilăriei.
Ar trebui să ne jucăm mai des și să facem mai des lucruri care ne aduc bucuria aia sinceră a copilăriei. 
Azi m-au condus pâna la mașină,iar o fată a ținut neaparat să-mi ducă ea boxa pâna la mașina, ca să nu obosesc. M-am lăsat convinsă greu, dar am acceptat doar pentru că am văzut că îi aducea bucurie faptul că mă putea ajuta cumva.
La despărțire le-am explicat că săptamâna viitoare nu ne vom vedea luni, pentru că voi fi plecată , dar că ne vom vedea cel mai probabil miercuri.
Să vă mai zic că îi simt ca o altă familie și că abia aștept să îi revăd ?
Cred că deja se înțelege !

 Cum a fost prima săptămâna, v-am povestit aici.
Cum a fost a doua săptămâna, v-am povestit aici.
Cum a fost în a treia săptămâna, v-am povestit aici.
Cum a fost în a patra săptămâna, v-am povestit aici.

Vrei să te implici și tu ?
O poți face aici.


S-ar putea să-ți placă și

0 comentarii